București
Bucuresteni.ro

Introducere în Istoria Artei - Călătorie prin muzeele lumii

Detalii workshop

CategorieWorkshopuri
Telefon0213213022
Social
Adăugat09.01.2020
Modificat09.01.2020
Vizualizări684

Votează & Distribuie

Introducere în Istoria Artei - Călătorie prin muzeele lumii

Prezentare workshop

Descifrează secretele operelor de artă celebre care atrag anual milioane de oameni în muzee de referință din toată lumea. Ce-ai vrea să știi despre Mona Lisa, Rondul de noapte sau Las Meninas?

Numără-te printre vizitatorii avizați ai marilor muzee de artă din lume și vino din 16 ianuarie la cursul Introducere în istoria artei: Antichitate, Renaştere, Modernitate, la Fundația Calea Victoriei. Lectorul Cosmin Ungureanu îți va oferi informații valoroase despre marile curente artistice, artiști celebri și capodoperele lor.

Cu puțin antrenament și obișnuința de a acorda atenție detaliilor, la cele 8 întâlniri ale cursului vei învăța să descifrezi mesajul pe care îl transmite o pictură, să recunoști perioade și curente artistice.

O să fii fascinat de lucrurile pe care le vei descoperi despre marii maeștri ai Renașterii italiene: Michelangelo, Leonardo Da Vinci, Rafael Sanzio, Veronese sau Tintoretto, dar și despre vedetele perioadei baroce și clasice: Rembrandt, Caravaggio, Rubens sau Velázquez.

Reprezentanții rococoului și ai neoclasicismului: Jean-Antoine Watteau, Francois Bouche sau Jean-Honoré Fragonard au venit cu propria versiune despre ce înseamnă frumusețe și eleganță, apoi originalii pictori ai secolului XIX: Gustav Courbet, Jean-François Millet, Edvard Munch sau Gustav Klimt au schimbat din nou canoanele artistice.

„Revoluţionarii” secolului al XX-lea și cei mai titrați dintre reprezentanți săi: Pablo Picasso, Paul Cézanne sau excentricul Salvador Dali ne sunt, poate, mai familiari, dar sigur le vei privi cu alți ochi lucrările după ce vei urma acest curs de istoria artei.

Ce zici? Ești gata să-ți rezervi serile de joi ca să intri în lumea celor care înțeleg arta? Atunci înscrie-te pe [email protected] și citește pe site-ul fundației ce trebuie să faci ca să-ți rezervi locul la curs. Toate cele 8 întâlniri vor avea loc de ora 19:00 la ora 21:00, la sediul Fundației Calea Victoriei, pe strada C. A. Rosetti 47, et. 1.