Spectacol nerecomandat minorilor sub 16 ani!
Doi fraţi gemeni, uniţi printr-o dragoste imposibil de separat, iubesc aceeaşi femeie. Apărută între ei ca o nălucă, este pe punctul de a deregla un mecanism care părea inatacabil. O vând la un bordel şi sfârşesc prin a se târi scheunând la picioarele ei. Se bat pentru ea bărbăteşte, fără menajamente, pe viaţă şi pe moarte. Juliana trebuie să moară şi este omorâtă pentru că, fără să vrea, fără să ştie, fără să poată altfel, nu a fost decât o intrusă.
Mihai Mălaimare spune povestea Intrusei lui Borges cu puţine cuvinte. Muzica argentiniană perfect aleasă de Gabriel Bassarabescu, dansul trasat remarcabil de Ioan Tugearu, simplitatea decorului propus de Sanda Mitache, dar mai ales expresivitatea şi jocul actorilor suplinesc aceste vorbe care ar fi putut profana sentimentele şi trăirile dezlanţuite.