Teatrul, ca loc privilegiat al "punerii la vedere", functioneaza emblematic pentru paradigmele culturale. Aceasta inseamna ca perioadele istorice isi afla, "in mic", adica in deschiderea scenei, abrevierea propriilor caracteristici culturalmente definitorii. Tipurile umane, asteptarile, proiectiile imaginarului sunt "lizibile" in structura actului teatral. Astfel, examinand amintita structura, vom avea prilejul de a depista, in mentalul epocilor, anumite articulatii hotaratoare in privinta optiunilor teoretice specifice respectivelor epoci, a cristalizarilor politicului, a organizarii economice, a inclinatiilor artistice, a "stilurilor" etc.
Mitologia, literatura, filosofia, stiintele Greciei antice isi reflecta esenta in modul in care se construieste scena (adica lumea) tragica. Ingeniozitatea renascentista, pliurile si transparentele, pasiunile, contradictiile, profunzimile si formalismul, jocul eficientei si al gratuitatii marcheaza structural teatrul unor autori precum Goldoni, Shakespeare sau Moliere. Angoasele, fracturile – manifeste ori latente – , descompunerea si speranta unei lumi in iminenta ori in prezenta schimbarii zguduitoare, ca si intrarea in istoria "mare" a istoriei "mici", a individului cu meschinaria si cu maretia in fata unei realitati care ii "fuge de sub picioare", care il provoaca doar pentru a-l nega si care il neaga doar pentru a-l provoca – toate acestea marcheaza opera dramaturgica a unor Cehov, Camus, Ionescu, Beckett.
In fine, furiile postbelice, apoi, catre noi, gratiile si aberatiile deopotriva ale democratiei si ale mondializarii, cu logica lor mereu dubla, ducand spre visul cosmic pe un drum ce trece prin nimicul cotidianului – sunt tot atatea "miscari" ce se lasa depistate in teatrul contemporan.
Rostul estimat al unui asemenea demers rezida in punerea la dispozitie a unei perspective complexe nu doar asupra teatrului, ci, in transparenta sa, si asupra noastra insine.
Mitologia, literatura, filosofia, stiintele Greciei antice isi reflecta esenta in modul in care se construieste scena (adica lumea) tragica. Ingeniozitatea renascentista, pliurile si transparentele, pasiunile, contradictiile, profunzimile si formalismul, jocul eficientei si al gratuitatii marcheaza structural teatrul unor autori precum Goldoni, Shakespeare sau Moliere. Angoasele, fracturile – manifeste ori latente – , descompunerea si speranta unei lumi in iminenta ori in prezenta schimbarii zguduitoare, ca si intrarea in istoria "mare" a istoriei "mici", a individului cu meschinaria si cu maretia in fata unei realitati care ii "fuge de sub picioare", care il provoaca doar pentru a-l nega si care il neaga doar pentru a-l provoca – toate acestea marcheaza opera dramaturgica a unor Cehov, Camus, Ionescu, Beckett.
In fine, furiile postbelice, apoi, catre noi, gratiile si aberatiile deopotriva ale democratiei si ale mondializarii, cu logica lor mereu dubla, ducand spre visul cosmic pe un drum ce trece prin nimicul cotidianului – sunt tot atatea "miscari" ce se lasa depistate in teatrul contemporan.
Rostul estimat al unui asemenea demers rezida in punerea la dispozitie a unei perspective complexe nu doar asupra teatrului, ci, in transparenta sa, si asupra noastra insine.
