Bucătării pentru micii pasionați de domeniul culinar
Bucătăriile de joacă se află în topul celor mai căutate și îndrăgite jucării pentru copii. Poți opta pentru diferite modele de la bucatarii lemn cu design realist, la bucatarii din plastic pentru fiecare buget. Acestea stimulează imaginația copiilor și pune accent pe dorința de colaborare. Cel mic își poate imagina scenarii complexe și amuzante în care el este bucătarul chef. Se poate juca singur, cât și cu părinții, fiind o activitate drăguță de încercat în familie.
Set de doctor pentru micii eroi
Setul de doctor este ideal pentru copiii care vor să experimenteze câte puțin din această meserie frumoasă. Aceștia își pot imagina că sunt cei mai pricepuți medici și sunt gata oricând pentru orice fel de urgențe. Cu ajutorul acestei jucării de rol, cel mic își poate dezvolta empatia, simțul responsabilității și creativitatea.
Set de grădinărit pentru iubitorii de natură
Setul de unelte pentru grădinărit este perfect pentru copilașii pasionați de plante și natură. Aceștia pot experimenta o activitate plăcută și relaxantă în aer liber. Trebuie doar să își pună mănușile și pot începe să folosească sapa, grebla, lopata, roaba și alte unelte pentru a se ajuta și a-și dezvolta abilitățile de grădinărit. Setul promovează creativitatea copilului și dezvoltă îndemânarea acestuia.
Set de machiaj pentru fetele cochete
Fetițele întotdeauna vor să imite comportamentul mamelor, în special când vine vorba de garderobă, machiaj și alte lucruri asemănătoare. Pentru a le introduce în lumea feminității, le poți achiziționa o trusă de machiaj sau un set pentru coafor. Cu ajutorul acestor două jucării de rol, fetițele au ocazia să experimenteze și să învețe tehnicile machiajului și a coafatului, aspecte importante pentru viitor deoarece trebuie să știe de mici cum să se îngrijească.
Trusă cu unelte pentru micii meșteri
Trusa cu unelte reprezintă setul de joacă perfect pentru baieței. Micii maeștri vor avea ocazia să repare lucruri care s-au defectat și se pot simți bine știind că au contribuit la ceva important. Le poți achiziționa un kit de reparații cu scule precum: bormașină de jucărie, cuie, șuruburi, clește etc. Astfel, micuțul tău poate deveni pasionat de lumea construcțiilor sau a altor domenii conexe.

