Bucuresti

Anunt Diamant Bucuresteni.ro - publicitate online

Site-ul bucuresteni.ro este un site care doreste sa promoveze evenimentele din Bucuresti si nu numai, sa puna la dispozitia utilizatorului cea mai performanta harta electronica a Bucuresti-ului, si in acelasi timp sa ofere posibilitatea firmel...
https://www.bucuresteni.ro/site/publicitate/

Lectura publica la Bucuresti: Dmitri: genul cinic, de Dmitri Miticov

Detalii

Categorie
Manifestari culturale
Modificat
acum 9 ani si 8 luni
Vizualizari
740

Reprezentari

DataOraLocatie
Vineri 26 iunie 201519:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare

Lectură publică la Bucureşti: Dmitri: genul cinic, de Dmitri Miticov
Vineri, 26 iunie, ora 19.00, în Grădina Green Hours din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 120), Dmitri Miticov va citi din cel mai nou volum de poezie, Dmitri: genul cinic, apărut la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală.

Invitat, alături de autor: Cosmin Ciotloş
Fără a face poezie conceptuală, Dmitri Miticov își asumă în Dmitri: genul cinic riscul de a duce demersul poetic în zone extreme mizînd pe intuiția că în poezie e tot mai necesar dialogul cu un alt fel de sensibilitate.
Dmitri: genul cinic interoghează automatisme de limbaj, convenții sociale și, în general, insistă asupra fisurilor diferitelor discursuri suspecte. Vocea propusă ocupă aproape întreaga paletă de nuanțe dintre ironie și cinism.
Cerebral și sceptic, felul de a face poezie din Dmitri: genul cinic are, înainte de orice altceva, calitatea de a fi necesar.
„Hai să stabilim un ax: să zicem că într-o parte, cea a inimii, ar fi domeniul estetic în care înghesuim faptele şi istoriile noastre. În partea cealaltă, a acţiunii, a forţei, ar fi domeniul etic. Ce face Dmitri Miticov este să pună în centru Obiectul (iubire, frică, automatisme, limbaj, locuri comune, viaţă) şi să-l plimbe între cele două, creînd iluzia apartenenţei la fiecare dintre ele, pentru ca în final să creeze o nouă perspectivă – cea a cinismului, care răstoarnă toate aparenţele. Un spaţiu de unde au fost izgonite metafora, ipocrizia, poetizarea forţată. Îţi trebuie curaj pentru asta, ca să nu mai vorbim de talent, mai ales că acest nou unghi nu e deloc lipsit de lirism. Este o perspectivă kierkegaardiană, din care a dispărut însă stadiul religiosului.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)

Dmitri Miticov s-a născut pe 1 septembrie 1980, la Tîrgovişte. A absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov. În 2006 a debutat la Editura Vinea cu volumul de poezii Efectul de peliculă, urmat de Numele meu e Dmitri (Editura Paralela 45, 2010) şi Dmitri: uite viaţa (Casa de editură Max Blecher, 2012). În prezent locuieşte în Bucureşti şi lucrează în domeniul bancar.

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro