Peste 120 de hoteluri înscrise în ediția din acest an
Potrivit datelor centralizate de TripMe.ro, aproximativ 120 de unități de cazare din stațiunile de pe litoral participă la ediția din 2025. Acestea propun tarife mai mici cu până la 70% față de cele practicate în lunile iulie și august. Oferta este valabilă pentru sejururi de minimum trei nopți, iar reducerile se aplică în funcție de clasificarea hotelului și tipul de servicii incluse.
Cea mai avantajoasă opțiune de cazare pornește de la 44 de lei pe noapte de persoană în hoteluri de 2 stele. În cazul unităților de 3 stele, tarifele încep de la 85 de lei pe cameră pe noapte. Diferențele de preț sunt generate de localizare, facilitățile oferite și serviciile suplimentare, precum demipensiune sau all inclusive.
Cele mai accesibile stațiuni de pe litoral
Eforie Nord își păstrează statutul de cea mai accesibilă stațiune din program. Concentrarea mare de hoteluri participante și infrastructura turistică dezvoltată fac din această destinație una dintre cele mai căutate în perioada mai început de iunie.
Alături de hoteluri Eforie Nord, alte stațiuni cu oferte atractive sunt Mamaia, Venus, Saturn, Mangalia și Neptun-Olimp. Chiar și în Mamaia, stațiune cunoscută pentru tarifele ridicate în sezon, turiștii beneficiază în această perioadă de reduceri consistente. Fiecare stațiune propune pachete adaptate diferitelor tipuri de turiști: familii cu copii, tineri, pensionari sau grupuri de prieteni.
Creșterea tarifelor pe litoral
Tarifele reduse vor fi valabile până la sfârșitul lunii mai, perioadă în care gradul de ocupare se menține mediu, iar plajele sunt mai puțin aglomerate. Începând cu 1 iunie și mai ales din 15 iunie, prețurile vor înregistra primele creșteri, pe fondul cererii crescute generate de apropierea Rusaliilor și a sezonului de vară.
Estimările specialiștilor de la www.tripme.ro indică faptul că în lunile iulie și august se vor atinge cele mai ridicate tarife ale anului. În acest context, luna mai rămâne perioada optimă pentru turiștii care caută un concediu pe litoral în condiții avantajoase. Programul „Litoralul pentru Toți” contribuie semnificativ la extinderea duratei sezonului estival, încurajând hotelierii să atragă turiști încă din primele săptămâni ale verii.
TripMe.ro, fondat în 2004 și cu capital 100% românesc, este unul dintre touroperatorii principali pentru litoral și un pionier al platformelor de rezervări online din România, având o experiență solidă de peste 20 de ani. Portalul oferă acces la mii de unități de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din toate regiunile turistice ale României de la litoralul Mării Negre până la destinațiile montane și urbane. Cu un portofoliu diversificat și un grad de satisfacție a turiștilor de peste 98%, TripMe.ro își propune să simplifice procesul de planificare a vacanțelor pentru toți utilizatorii, punând în prim-plan nevoile acestora

