Luna de Koharu Kisaragi
În „Luna”, Kisaragi spune o poveste ca oricare alta: Soțul și Soția, fiecare încercând să își găsească rostul și trăindu-și propria dramă. El, un tânăr ambițios, pentru care cariera este cel mai important lucru din lume. Viața lui se învârte în jurul acestui job depersonalizant, așa că nu e de mirare că atunci când este concediat, pică în derivă și, pe moment, nu își mai găsește sensul. Ea, o femeie aflată veșnic în așteptarea soțului, dispusă să facă orice și să accepte pe oricine ar putea-o salva din această singurătate înnebunitoare.
Dar universul în care trăiesc ei este unul (deocamdată) distopic, în care ploile acide au devenit un lucru obișnuit, centralele atomice au „răsărit” printre blocuri, iar de la robinet curge doar apă ruginită. În acest timp, oamenii își văd nestingheriți de prioritățile lor meschine, deloc îngrijorați de aceste aspecte, devenite parte din cotidianul lor. Au însă grijă ca bătrânii să nu fie aruncați la sticle goale, pentru că gunoaiele nu trebuie să se amestece, într-o societate cinică în care cei care incomodează sunt reciclați.
În „Luna”, Kisaragi spune o poveste ca oricare alta: Soțul și Soția, fiecare încercând să își găsească rostul și trăindu-și propria dramă. El, un tânăr ambițios, pentru care cariera este cel mai important lucru din lume. Viața lui se învârte în jurul acestui job depersonalizant, așa că nu e de mirare că atunci când este concediat, pică în derivă și, pe moment, nu își mai găsește sensul. Ea, o femeie aflată veșnic în așteptarea soțului, dispusă să facă orice și să accepte pe oricine ar putea-o salva din această singurătate înnebunitoare.
Dar universul în care trăiesc ei este unul (deocamdată) distopic, în care ploile acide au devenit un lucru obișnuit, centralele atomice au „răsărit” printre blocuri, iar de la robinet curge doar apă ruginită. În acest timp, oamenii își văd nestingheriți de prioritățile lor meschine, deloc îngrijorați de aceste aspecte, devenite parte din cotidianul lor. Au însă grijă ca bătrânii să nu fie aruncați la sticle goale, pentru că gunoaiele nu trebuie să se amestece, într-o societate cinică în care cei care incomodează sunt reciclați.
