Marea Vânătoare de Ouă de la Veranda Mall
În așteptarea Iepurașului, Veranda Mall așteaptă toții copiii la o vânătoare de ouă … altfel. În locul clasicelor ouă de ciocolată, cei mici sunt invitați să prindă cât mai multe baloane colorate și să le spargă pentru a colecta jetoanele colorate, aducătoare de ouă din ciocolată. Până la marea aventură, cei mici pot participa și la ateliere creative unde își vor crea propriile urechi de iepuraș, un memento numai bun pentru o zi plină de distracție și voie bună! Evenimentul este dedicat copiilor cu vârste între 3 și 12 ani, iar participarea este gratuită, pe bază de înscriere prin formularul disponibil pe site-ul Veranda Mall.

