Jack (Marius Manole) se naşte cu inima slabă şi aproape că era să moară la naştere, dar moaşa, Madeleine (Maia Morgenstern), obişnuită cu metodele mai vechi, reuşeşte să-i monteze un ceas lângă inimă pentru a o ajuta să bată. „Trebuie să stai liniştit, fiecare bătaie a inimii tale este o mică minune, să ştii”, îi va spune micului Jack, pe care decide să nu-l mai arate celor care voiau să înfieze copii, păstrându-l pentru ea.
Când împlineşte 10 ani, Madeleine îi face cadou o vizită prin oraş, acolo unde o va cunoaşte pe micuţa dansatoare Acacia (Medeea Marinescu), de care se îndrăgosteşte. Madeleine îl previne în privinţa iubirii, căci o inimă ca a lui nu poate face faţă acesteia: „Mecanismul ceasului nu poate filtra emoţiile tot atât de bine ca ţesuturile.
Trebuie să fii foarte atent. Ceea ce s-a întâmplat în oraş când ai văzut-o pe micuţa cântăreaţă nu face decât să-mi adeverească temerile: dragostea e prea periculoasă pentru tine. Mai devreme sau mai târziu, o să plăteşti cu multă suferinţă întreaga bucurie care te cuprinde când iubeşti. Şi cu cât vei iubi mai mult, cu atât durerea pe care o vei simţi va fi mai ascuţită. Vei cunoaşte dorul, chinurile geloziei şi ale incertitudinii, senzaţia că eşti respins şi că ţi se face o mare nedreptate. Frigul o să-ţi macine oasele, iar sângele se va preschimba în sloiuri de gheaţă rătăcind pe sub piele, prin tot trupul. Mecanismul inimii tale va sări în aer. Eu ţi-am pus ceasul, aşa că ştiu pe dinafară cât poate duce. Pesemne că forţa fericirii nu-l va doborî. Dar nu e destul de voinic ca să îndure chinurile dragostei.”