Ce nu ți-a spus banca, dar ar trebui să știi înainte să renunți. Ai aplicat pentru un credit de nevoi personale și ai fost refuzat? Poate te gândești: „nu am destui bani”, „sunt în Biroul de Credit, deci n-am nicio șansă”, sau „banca știe cel mai bine, dacă m-a respins, înseamnă că nu se poate”. Hai să o luăm pas cu pas și să vedem care sunt miturile care te pot bloca, dar și ce soluții reale există, chiar și când banca spune NU.
„Dacă am fost refuzat de o bancă, n-am nicio șansă în altă parte.”
Este fals. Fiecare bancă are propriile criterii, scoruri interne, tipuri de venit acceptate și grade de risc tolerate. Ce e respins într-o parte, poate fi acceptat în altă parte, mai ales dacă știi unde să te duci. Este foarte important cum îți prezinți dosarul, de aceea colaborarea cu un broker credit de nevoi personale poate face o diferență uriașă.
Nu chiar. Băncile nu se uită doar la salariu. Analizează:
De aceea, uneori, chiar și persoane cu 6.000 - 8.000 lei salariu net sunt respinse din cauza gradului de îndatorare sau a unui detaliu birocratic.
Nu e chiar așa. Prezența în Biroul de Credit nu înseamnă automat că ești „rău platnic”. Aproape toți cei care au avut vreodată un credit apar acolo. Contează:
Unele bănci acceptă mici întârzieri, mai ales dacă au fost izolate și ai venit stabil. Noi, ca broker credite personale, știm care sunt.
Nu când lucrezi cu noi, The Brokers Credit. Când aplici singur la mai multe bănci, fără strategie, riști să ți se scadă scorul FICO cu fiecare solicitare respinsă. Mai mult, unele bănci pot interpreta aceste aplicații multiple ca semn de instabilitate financiară. Rezultatul? Devine din ce în ce mai greu să obții aprobare, chiar dacă inițial aveai șanse reale. Noi suntem de partea ta, nu a băncii. Nu percepem avans și nu luăm comision. Câștigăm doar când tu câștigi. Verificăm dosarul gratuit și îți spunem din prima ce șanse ai. Apoi, te ajutăm să alegi cea mai potrivită bancă pentru profilul tău și îți stăm alături pas cu pas.
Ce poți face dacă ai fost refuzat?
Un refuz de la o bancă nu înseamnă nu la toate băncile. Poate fi un semn că dosarul nu a fost complet, că banca nu era potrivită pentru tine sau că mai ai nevoie de o ajustare minoră. Noi te ajutăm să vezi exact care e situația ta reală și care sunt șansele tale cu 0 avans, 0 riscuri.

„Dacă am un venit decent, mi se aprobă automat orice credit.”
Nu chiar. Băncile nu se uită doar la salariu. Analizează:
- dacă ai alte rate active
- dacă ai un card de credit (chiar nefolosit!)
- dacă ești angajat cu contract pe durată determinată
- dacă ai avut întârzieri în trecut
- ce tip de angajator ai
- dacă salariul tău e raportat în mod corect la ANAF.
De aceea, uneori, chiar și persoane cu 6.000 - 8.000 lei salariu net sunt respinse din cauza gradului de îndatorare sau a unui detaliu birocratic.
„Dacă sunt în Biroul de Credit, nu mai pot lua niciun credit.”
Nu e chiar așa. Prezența în Biroul de Credit nu înseamnă automat că ești „rău platnic”. Aproape toți cei care au avut vreodată un credit apar acolo. Contează:
- dacă ai întârzieri de peste 30 de zile
- cât de recente sunt
- cât de mari au fost sumele restante
- dacă ești în continuare în întârziere.
Unele bănci acceptă mici întârzieri, mai ales dacă au fost izolate și ai venit stabil. Noi, ca broker credite personale, știm care sunt.
„Mai bine aplic singur, ca să nu plătesc un comision unui broker.”
Nu când lucrezi cu noi, The Brokers Credit. Când aplici singur la mai multe bănci, fără strategie, riști să ți se scadă scorul FICO cu fiecare solicitare respinsă. Mai mult, unele bănci pot interpreta aceste aplicații multiple ca semn de instabilitate financiară. Rezultatul? Devine din ce în ce mai greu să obții aprobare, chiar dacă inițial aveai șanse reale. Noi suntem de partea ta, nu a băncii. Nu percepem avans și nu luăm comision. Câștigăm doar când tu câștigi. Verificăm dosarul gratuit și îți spunem din prima ce șanse ai. Apoi, te ajutăm să alegi cea mai potrivită bancă pentru profilul tău și îți stăm alături pas cu pas.
Ce poți face dacă ai fost refuzat?
- Nu mai aplica din nou, fără analiză. Fiecare solicitare respinsă scade scorul tău.
- Verifică gradul de îndatorare și istoricul de plată, nu toate sunt la vedere.
- Consultă un broker de încredere. Cineva care îți spune sincer dacă ai șanse sau nu.