Bucuresti

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara avand o experienta de aproape 21 de ani in chirurgia estetica. Incepand din anul 2009 clinica isi desfasoara activitatea intr-un spital ultramodern.
https://www.brol.ro

O istorie culturală a nebuniei. De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernă de Andrew Scull, la Polirom

O istorie culturală a nebuniei. De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernă de Andrew Scull, la Polirom

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 6 ani si 4 luni
Vizualizari
450

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

O istorie culturală a nebuniei. De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernă de Andrew Scull, la Polirom

• „O carte minunată, fascinantă şi bine scrisă, cu obişnuita vervă şi erudiţie a lui Scull, ce explorează modurile în care au abordat psihoza societăţile antice şi medievale şi arată că, în ciuda tehnicilor de imagistică a creierului şi a medicamentelor psihotrope, psihiatria modernă are încă multe de învăţat de la ele.” (Sylvia Nasar, autoarea cărţii A Beautiful Mind)
• „Adoptînd o vastă perspectivă de studiu, Scull arată ce a însemnat nebunia pentru societate de-a lungul istoriei şi pe tot cuprinsul lumii. Scrie cu pasiune şi totodată cu umor, are un ochi extraordinar pentru citate pătrunzătoare şi pentru întîmplări grăitoare, ţinîndu-l pe cititor sub vraja lui. O carte fascinantă a unui maestru în domeniu.” (William Bynum, University College London)

• „Nebunia rămîne o enigmă fundamentală, un reproş la adresa raţiunii, parte ineluctabil integrantă a civilizaţiei.” (Andrew Scull)

Una dintre cele mai aşteptate cărţii ale toamnei, O istorie culturală a nebuniei. De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernă, semnată de Andrew Scull, sociolog şi istoric al medicinei, a apărut săptămîna aceasta la Editura Polirom, în colecţia „Plural M”, în traducerea Anacaonei Mîndrilă-Sonetto, disponibilă în curînd în ediţie digitală.

Pierderea raţiunii, sentimentul de înstrăinare de realitatea în care cu toţii ne imaginăm că trăim sau permanenta agitaţie emoţională sînt doar cîteva dintre trăsăturile pe care le asociem cu nebunia. Astăzi, tulburarea psihică este percepută cel mai frecvent prin prisma medicinei, însă de-a lungul istoriei oamenii au căutat să-i dea un sens prin religie sau elemente supranaturale, prin construirea unor explicaţii psihologice ori sociale, în dorinţa de a îmblînzi demonii iraţionalului.

Cu 128 de ilustraţii, din care 44 de planşe color, Istoria culturală a nebuniei îl poartă pe cititor din Antichitate pînă în prezent, de la Bedlam la azilurile victoriene, de la teoria umorilor la farmacologia modernă, explorînd manifestările şi semnificaţiile nebuniei, provocările şi consecinţele ei.

O istorie panoramică a întîlnirii omului cu iraţionalul, remarcabilă prin varietatea domeniilor abordate şi episoadele inedite din viaţa unor personalităţi ca Avicenna, Charcot, Freud, van Gogh sau Dalí.

Din cuprins: Faţă în faţă cu nebunia • Nebunia în lumea antică • Melancolie şi nebunie • Case de nebuni şi doctori de nebuni • Nervi şi nevropaţi • Apariţia imperiului azilurilor • Izolarea nebunilor: proteste picturale şi literare • Remedii disperate • O revoluţie psihiatrică?
Andrew Scull a predat la University of Pennsylvania şi la Princeton, iar în prezent este profesor la University of California, San Diego. De acelaşi autor: Decarceration: Community Treatment and the Deviant (1977), Museums of Madness: The Social Organization of Insanity in 19th Century England (1979), Madhouse: A Tragic Tale of Megalomania and Modern Medicine (2005), Hysteria: The Biography (2009), Madness: A Very Short Introduction (2011).

Anunt Diamant Bucuresteni.ro - publicitate online

Site-ul bucuresteni.ro este un site care doreste sa promoveze evenimentele din Bucuresti si nu numai, sa puna la dispozitia utilizatorului cea mai performanta harta electronica a Bucuresti-ului, si in acelasi timp sa ofere posibilitatea firmel...
https://www.bucuresteni.ro/site/publicitate/