Asigură-te că salonul este locul ideal pentru lux și confort, apoi cere și informații despre prețuri la servicii și tratamente. Chiar dacă îți dorești să mergi într-un loc exclusivist, unde ar trebui să faci o programare cu 2-3 săptămâni înainte, gama de emoții poate fi mare, pentru că probabil te temi de necunoscut și de aceea, ai putea cere câteva explicații punând o serie de întrebări înainte de programare.
Am auzit persoane care pun accent și pe confortul salonului nu doar pe îngrijirile profesionale. Dincolo de o bună experiență în prestarea serviciilor, contează și modul de comunicare, acest factor fiind extrem de important și poate influența decizia unei cliente de a se programa imediat sau de a reveni. Construirea unei relații începe din momentul în care vii ori suni la salon, cu persoana care te întâmpină și îți oferă informații, înainte de a te programa. Acest lucru va face pe oricine să se simtă special, respectat și nu copleșit de o conversație superficială.
Dacă ești gata să faci o schimbare spectaculoasă de look, atunci îți sugerăm să analizezi online mai multe saloane de înfrumusețare în București și să vezi lista lor de servicii de infrumusețare, începând de la tratamente pentru păr ce includ extensii, tehnologii de îngrijirea pielii și până la tratamente de manichiură, pedichiură și chiar de epilare. Femeile, în special, acordă multă atenție aspectului lor și de aceea au mai multe curiozități cu privire la serviciile de beauty și produsele profesionale folosite.
Ele vor să afle dacă un anumit serviciu include și o serie de tratamente mai speciale, ca de exemplu:
- Dacă la decolorat șuvițe și tuns se fac două șamponări, se aplică o mască de tratament și se face și un coafat
- Dacă prețul la vopsit diferă în funcție de lungimea părului și desimea acestuia
- Dacă la tehnica de colorare babylights, prețul este în funcție de lungimea părului și tipul de materiale alese pentru a obține șuvițele mai deschise la culoare.
Indiferent de serviciile de înfrumusețare de la salon, contează să știi să ceri ceea ce îți dorești, într-un mod amabil. Pentru asta, întreabă orice te interesează:
- Cere informații despre stiluri și culori care se realizează la salon
- Află dacă se fac coafuri și tunsori după fotografii de inspirație din reviste și de pe rețele de socializare
- Cere detalii despre servicii, tratamente (precum acelea de manichiură și pediciură) și prețuri
- Nu ezita să întrebi despre experiența angajaților
- Află dacă stilistul lucrează cu mai multe persoane simultan, probabil că asta te-ar putea deranja
- Dacă se poate anula o programare și cu cât timp înainte.
Este întotdeaua o idee bună să ai un plan în minte, înainte de a sosi la salon pentru a te programa. În acest fel, economisești timp în timpul discuției cu persoana care te întâmpină și în plus, nu uiți să întrebi ceva esențial. Dacă vrei servicii mai complicate, ce necesită un timp minim de 2 ore, atunci nu suna în ultimul moment, mai ales dacă trebuie să mergi la un eveniment.
Pentru asta, trebuie să-ți faci programare în avans, pentru că stiliștii sunt destul de ocupați. Dacă încerci să forțezi lucrurile și să ceri unui stilist să te introducă printre cei deja programați, este posibil ca el să te refuze, pentru că nu-ți poate oferi servicii excelente așa cum ți-ai dori, din cauza grabei. Unii clienți au obiceiul acesta de a suna în ultimul moment pentru a se programa, dar află din nefericire că stilistul respectiv este ocupat.
Un stilist bun folosește mereu produse de înaltă calitate și își stabilește un timp suficient pentru tratamentele prestate. Este foarte neplăcut când unii clienți forțează lucrurile și chiar încearcă să negocieze prețurile la servicii sau se plâng de costuri în timpul efectuării unor tratamente la salon.
Sursa foto: pexels.com

