Cariile minore sunt adesea neglijate de pacienți din diverse motive, de la fobia de dentist și până la convingerea că sunt o problemă care poate aștepta atât timp cât nu creează disconfort. Adevărul este că orice afecțiune dentară se poate transforma rapid într-un pericol major pentru sănătate, atacând dintele de la interior, ceea ce înseamnă că în momentul în care decizi să iei măsuri s-ar putea să fie prea târziu pentru a-l mai putea salva. De aceea este important să te prezinți regulat la medicul tău stomatolog pentru a monitoriza în permanență situația danturii tale și a acționa din timp. Dacă însă ai probleme vechi netratate și ești în căutarea unui loc unde să îți pui implant dentar in București, la Implant Studio găsești o soluție personalizată pentru toate problemele dentare.
Prevenția este cea mai eficientă metodă de tratament deoarece te ajută să ții sub control orice modificare nedorită care ar putea degenera într-o problemă stomatologică severă. Prezentându-te regulat la medicul dentist vei putea depista carii minore sau afecțiuni gingivale în stare incipientă în așa fel încât să le tratezi ușor la timp și să eviți astfel soluții dureroase și costisitoare necesare ulterior.
În cazul în care ai amânat prea mult o vizită la stomatolog și ai pierdut unul sau mai mulți dinți, soluția constă în montarea unei lucrări protetice, fixe sau mobile, ori în inserarea unui implant dentar, pentru a reabilita porțiunile dentare afectate.
Punțile dentare - sunt lucrări protetice care înlocuiesc dinții lipsă prin elemente realizate din ceramică sau zirconiu care imită perfect forma și nuanța acestora, redându-le funcțiile. Reprezintă o soluție avantajoasă din punct de vedere financiar, însă este limitată de prezența unor dinți vecini care vor fi folosiți ca stâlpi de susținere pentru lucrare.
Implantul dentar - reprezintă cea mai nouă și eficientă metodă de înlocuire a dinților lipsă, tehnologia din spatele lucrării bazându-se pe modul în care dintele natural este inserat în os, oferind rezistență și biocompatibilitate ridicată. Acesta este constituit din două părți, bontul metalic sau ceramic inserat în os, care înlocuiește rădăcina, și coroana dentară individuală care se montează peste acesta, creând un dinte nou, cu aspect natural și perfect funcțional, fără disconfort pentru pacient.
Tratamentul diferă de la un caz la altul, în funcție de starea de sănătate a pacientului, starea osului maxilar și alte proceduri dentare care trebuie efectuate în prealabil. Un caz complex poate necesita extracții, tratamente topice sau adiție osoasă înainte de infiltrarea șurubului, în timp ce alți pacienți pot beneficia imediat de inserarea implantului. Pașii necesari se stabilesc la o consultație inițială unde se evaluează situația generală și se alege de comun acord cea mai bună soluție de restaurare dentară. Procedura se realizează în cabinet, sub anestezie, fără durere sau disconfort și, în șase - opt săptămâni te vei putea bucura de un zâmbet perfect, funcțional și sănătos, fără să se poată observa o diferență între dinții naturali și implanturi.
Un zâmbet frumos și sănătos este rezultatul grijii pe care i-o aloci zilnic și a muncii medicilor tăi stomatologi, dat fiind faptul că în multe cazuri o rutină corectă acasă poate să nu fie suficientă. Din acest motiv este foarte important să îți alegi cu grijă clinica la care mergi atât pentru tratamentele de rutină, cât și pentru intervenții complexe, astfel încât să te simți în siguranță și să obții o dantură impecabilă, fără durere sau disconfort, în schimbul unor costuri adaptate posibilităților tale.
De ce sunt importante controalele de rutină
Prevenția este cea mai eficientă metodă de tratament deoarece te ajută să ții sub control orice modificare nedorită care ar putea degenera într-o problemă stomatologică severă. Prezentându-te regulat la medicul dentist vei putea depista carii minore sau afecțiuni gingivale în stare incipientă în așa fel încât să le tratezi ușor la timp și să eviți astfel soluții dureroase și costisitoare necesare ulterior.
Ce soluții stomatologice există pentru dinții lipsă
În cazul în care ai amânat prea mult o vizită la stomatolog și ai pierdut unul sau mai mulți dinți, soluția constă în montarea unei lucrări protetice, fixe sau mobile, ori în inserarea unui implant dentar, pentru a reabilita porțiunile dentare afectate.
Punțile dentare - sunt lucrări protetice care înlocuiesc dinții lipsă prin elemente realizate din ceramică sau zirconiu care imită perfect forma și nuanța acestora, redându-le funcțiile. Reprezintă o soluție avantajoasă din punct de vedere financiar, însă este limitată de prezența unor dinți vecini care vor fi folosiți ca stâlpi de susținere pentru lucrare.
Implantul dentar - reprezintă cea mai nouă și eficientă metodă de înlocuire a dinților lipsă, tehnologia din spatele lucrării bazându-se pe modul în care dintele natural este inserat în os, oferind rezistență și biocompatibilitate ridicată. Acesta este constituit din două părți, bontul metalic sau ceramic inserat în os, care înlocuiește rădăcina, și coroana dentară individuală care se montează peste acesta, creând un dinte nou, cu aspect natural și perfect funcțional, fără disconfort pentru pacient.
Cum se realizează tratamentul cu implant dentar