Tradiţional
Principalele trăsături ale stilului tradiţional sunt rigoarea şi meticulozitatea detaliilor. Piatra şi lemnul cu aspect natural sunt materialele specifice. Culorile alese nu se îndepărtează de paleta tradiţională, rămân sobre şi unitare. Prelungirea casei trebuie să respecte aspectul general din interior şi exterior. Mobilierul din lemn poate fi tapiţat, iar pergola şi obiectele de decor tradiţionale întregesc peisajul.
Modern
O casă modernă nu poate avea altfel de terasă. Confort, comod, simplu şi funcţional. Calitatea materialelor trebuie să se vadă în orice detaliu. Elementele decorative sunt reduse până la dispariţie. Ca să pătrundă în terasa ta modernă, orice obiect trebuie să aibă funcţionalitate, nu doar aspect. Accesoriile nu doar încântă privirea, ci au un rol bine definit: mobilier auxiliar, şemineu, veioze, spaţii de depozitare etc.
Mediteraneean
Dacă ai o casă de vacanţă în apropierea unei plaje, terasa devine spaţiul tău de trecere din cameră către nisip. Pentru a armoniza construcţia cu peisajul din jur, foloseşte cât mai multe obiecte tematice. Albastru, bej şi verde sunt nuanţele de bază, pe care le poţi asorta cu accesorii cât de stridente. Funiile, nodurile marinăreşti, scoicile şi alte instrumente tematice pot fi utilizate pentru decor. În schimb, dacă marea este la câteva sute de kilometri depărtare, asta nu înseamnă că terasa ta nu poate fi amenajată în stil mediteraneean. Ignoră peisajul urban de dincolo de gard şi adu în incintă atmosfera teraselor de pe plajele sau coastele în care ţi-a rămas inima de la ultimul concediu reuşit. Mozaicurile intens colorate, cu albastru marin şi galben strident sunt doar o idee de decor. Hamacul nu trebuie să lipsească, iar atmosfera poate fi îmbunătăţită cu ajutorul muzicii.
Scandinav
Amenajarea în stil scandinav este potrivită atât pentru o cabană la munte, cât şi pentru locuinţa ta din inima oraşului. Lemnul este element de bază şi se combină perfect cu piatra naturală. În funcţie de climă, terasa poate fi închisă sau deschisă, cu sau fără acoperiş. Clima din ţările nordice este apropiată de multe din zonele ţării noastre. Pe lângă elementele naturale, scandinavii au introdus textilele călduroase în designul interior. O blană de mari dimensiuni de oaie sau vacă poate reprezenta covorul terasei sau accesoriul de pe perete. Lâna este un alt textil binevenit. Organizarea specifică nordicilor este o marcă înregistrată a acestui tip de amenajare.
Rustic
Are aproximativ aceleaşi trăsături cu stilul scandinav, însă se distinge prin finisaje şi elemente de decor. Mobilierul rustic are forme brute şi dure, realizat în întregime din lemn. Din fericire, în ţara noastră există o tendinţă de întoarcere la tradiţii. Astfel, poţi amenaja o sobă tradiţională cu plită în jurul căreia să aşezi o masă cu tot instrumentarul de bucătărie confecţionat din lut şi lemn.
Amenajarea şi modelarea unei terase este o parte importantă a construirii sau renovării casei tale. Locul potrivit pentru amplasarea terasei trebuie ales în funcţie de configuraţia terenului: în faţa casei, ca loc de trecere către bucătărie sau camera de zi sau în partea din spate, pentru mai multă intimitate. Cel mai important lucru de care trebuie să ţii cont este unitatea întregului. Atât la interior, cât şi în exterior, terasa şi clădirea principală a casei trebuie să fie în armonie, respectând acelaşi stil arhitectural şi de design.
Sursa foto: piatraonline.ro/travertin-classic-cross-cut-antichizat-10-x-10-x-3-2-cm-pavaj-exterior

