Bucuresti

Telefonul se descarcă repede? 4 soluții

Telefonul se descarcă repede? 4 soluții

Detalii

Categorie
Stiri Tehnologie
Modificat
acum 4 luni si 3 saptamani
Vizualizari
184

Voteaza & Distribuie

Prezentare

Știi momentele în care ai nevoie de internet ori de Google Maps pentru a ajunge la o anumită destinație? Sau atunci când trebuie să dai ori să primești un apel important? Este extrem de enervant să rămâi fără baterie fix în astfel de situații. Descărcarea rapidă a telefonului este neplăcută, frustrantă și obositoare. Ți-am pregătit câteva soluții ce te pot ajuta atunci când ai nevoie ca dispozitivul tău să fie cel puțin 50% încărcat.

1. Investește într-un încărcător de calitate și o baterie externă

Încărcătorul și bateria externă te vor scoate din orice încurcătură și nu vei risca să rămâi cu telefonul descărcat atunci când ai cea mai mare nevoie de el. Găsești accesorii GSM pentru orice telefon la prețuri accesibile, având posibilitatea să alegi dintre zeci, chiar sute de modele disponibile.

2. Nu lăsa dispozitivul să se supraîncalzeasca sau să se răcească prea tare

Atât temperaturile foarte ridicate, cât și cele prea scăzute pot descărca brusc bateria, ceea ce va avea, în timp, o influență negativă asupra calității acesteia. De exemplu, vara, când mergi la plajă și iarna, pe pârtiile de schi, acordă atenție acestui aspect și protejează-ți smartphone-ul fie cu o husă specială, fie ținându-l într-o geantă sau rucsac care oferă protecție termică. Mai mult, bateria se poate supraîncălzi și dacă o lași prea mult la încărcat. Este recomandat ca atunci când pui telefonul în priză, să-l scoți din carcasă, husă sau orice alt accesoriu ce oprește disiparea căldurii.

3. Încarcă-ți corect telefonul

Multe persoane aleg să-și încarce dispozitivul seara, în timp ce se pregătesc pentru culcare. Însă unii oameni pun încărcătorul în priză și lasă telefonul peste noapte la încărcat. Se pare, însă, că acest obicei reduce durata de viață a smartphone-ului. Ideal este să lași dispozitivul la încărcat până când ajunge la 80-90% și să folosești priza în loc de portul USB.

4. Nu lăsa telefonul să se descarce mai mult de 50%

Cu excepția situației în care abia ți-ai achiziționat telefonul mobil, când este recomandat să-l lași să se descarce complet, iar mai apoi să-l încarci 100%, parametrul optim de funcționare al bateriilor este între 50% și 80%. Din acest motiv, nu trebuie să-ți lași dispozitivul să se descarce mai mult de 50%. Secretul menținerii bateriei într-un mod corect de funcționare este reprezentat de încărcările scurte și dese, aceasta fiind și calea optimă de a prelungi durata de viață a aparatului.

Pune aceste sfaturi în aplicare pentru a-ți proteja bateria telefonului și bucură-te de o perioadă îndelungată de utilizare a dispozitivului.

Sursa foto: pixabay.com/photos/smartphone-mobile-phone-gadget-2568602/