Schimbă paleta de culori
Paleta cromatică folosită într-o cameră sau într-o locuință aduce un impact major decorului general. Ba mai mult, aceasta poate să stea la baza întregului proiect de amenajare și a stilului ales. O modalitate eficientă de a economisi bani este să schimbi culoarea principală a amenajării și să aplici un strat nou de vopsea pe toți pereții. O nouă culoare poate face spațiul să pară mai curat, luminos, primitor, iar aplicarea acesteia este mai ieftină decât alte schimbări mai complicate pentru o renovare. Ia în considerare vopsirea unui perete de accent, adăugarea unei culori curajoase într-o cameră cu decor neutru sau patternuri pe pereți. Alege materiale pentru amenajări interioare de calitate și potrivite pentru proiectul pe care decizi să-l demarezi.
Adaugă corpuri de iluminat potrivite
O altă soluție prietenoasă cu bugetul este adăugarea sau înlocuirea corpurilor de iluminat, astfel încât să creezi o ambianță cât mai confortabilă, caldă și inspirată. Soluțiile pentru iluminatul artificial pot schimba total atmosfera dintr-o cameră și ai la dispoziție opțiuni ieftine pentru a transforma cu adevărat spațiul. Instalează lampadare de podea în zonele de relaxare sau citit, lămpi de birou în spațiul de lucru, cât și aplice pentru a defini un spațiu intim. Poți înlocui corpurile de iluminat și cu opțiuni moderne, minimaliste, care se potrivesc unei renovări generale. Alege modele dramatice și deosebite pentru iluminatul de tavan, precum lustre sau candelabre, iar pentru iluminatul de accent include spoturi sau benzi led în zone precum bucătăria.
Alte trucuri care lasă un impact în amenajări
Pe lângă cele menționate mai sus, poți face mici modificări în decorul existent pentru a duce un aer proaspăt în locuința ta, astfel:
- Schimbă mânerele și butonii
Pentru a oferi un nou aspect pieselor de mobilier din bucătărie sau din baie, schimbă mânerele și butonii la sertare și dulapuri.
- Adaugă plantele
Plantele au un mare impact în locuința fiecărei persoane, atât datorită apropierii locuinței de natură, cât și ca element care aduce culoare și viață într-un spațiu închis.
- Schimbă decorațiunile pentru geam
Înlocuirea draperiilor și a perdelelor are un efect major asupra decorului, mai ales dacă alegi modele mai lungi, opace, dintr-un material deosebit sau o culoare care atrage atenția.
- Folosește covoare pentru delimitarea spațiului
Covoarele cu patternuri sau simple sunt ideale pentru a delimita spațiile dintr-o cameră, mai ales în cazul locuințelor cu plan open space.
- Adaugă accesorii pentru confort
Pernele, păturile și obiectele decorative pot fi găsite la prețuri avantajoase și aduc atât un plus de confort, cât și o imagine sofisticată camerelor precum sufrageria sau dormitorul.
Fă mici modificări în decorul locuinței tale și bucură-te de un proiect pe care ți-l permiți oricând. De asemenea, dacă faci planuri mici de renovare pe care le poți implementa rând pe rând, vei putea să crești bugetul proiectului.
Sursa foto: pexels.com

