Ultimii
Nimic nu este prea mult în numele fericirii. În piesele lui Mimi Brănescu nu există menajamente şi nici false pudori. Lacrima şi râsul sunt trăite frust iar adevărul nu poate fi spus cu jumătate de gură. Într-o lume în care disperata căutare a fericirii devine argumentul suprem, preţul indecenţei sau al lipsei de morală joacă un rol secund. Nu este o tragi-comedie altfel decât o felie de viaţă poate imagina. Cu cât replica răstoarnă mai multe tabuuri, pe atât neputinţa şi acceptarea devin semnele unei umanităţi profunde. Căci, dincolo de zbuciumul interior, de dramele ce sfâşie şi erodează în carne, personajele speră şi visează. Ică să-şi regăseacă prima iubire, Marcu la o viaţă mai bună, Lulu la America, iar Luminiţa la iubire.
