Bucuresti

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara avand o experienta de aproape 21 de ani in chirurgia estetica. Incepand din anul 2009 clinica isi desfasoara activitatea intr-un spital ultramodern.
https://www.brol.ro

Abandonul școlar - între problemă și soluții

Abandonul școlar - între problemă și soluții

Detalii stire

Categorie
Stiri educatie
Modificat
acum 1 an si 3 luni
Apartine de
Institutul pentru Politici Sociale
Vizualizari
416

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Educația reprezintă unul dintre elementele de bază ale societății. O comunitate educată este întotdeauna atentă la fenomenele care au loc în societate si este mult mai dificil de păcălit în diverse situații, având cunoștiințe temeinice la bază. De asemenea educația este cea mai sigură cale spre dezvoltare personală și spre obținerea unui loc de muncă decent. Dar oare ce este de făcut atunci când accesul la educație devine din ce în ce mai dificil pentru o parte tot mai însemnată din populație? O parte din răspunsurile pentru întrebarea anterioară vor fi dezbătute în cele ce urmează.

Problema abandonului școlar în România


În ciuda eforturilor făcute în ultimii ani, abandonul timpuriu al școlii reprezintă încă o problemă însemnată în societatea noastră. Problema nu este prezentă numai în cazul țării noastre, ci în toate țările membre ale Uniunii Europene. Din aceste considerente, statele Uniunii caută de ani buni diferite soluții pentru a ameliora fenomenul abandonului școlar timpuriu, problema fiind aproape imposibil de rezolvat în totalitate. Conform unui studiu Eurostat, în anul 2021, 15,3% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani din România nu terminaseră minim 8 clase, fapt care în ciuda îmbunătățirii ușoare față de anul 2020 (15,6%), continua să plaseze România pe primul loc la acest capitol între statelele membre ale Uniunii Europene. Aproximativ 215.000 de tineri din acest interval de vârstă se regăsesc în această categorie.

Cauzele care duc la apariția și menținerea la cote ridicate a acestui fenomen sunt oarecum ușor de depistat. Cu siguranță factorul de bază care duce la încetarea timpurie a educației este cel financiar. Copiii din mediul rural abandonează școala timpuriu în proporție de 26%, cauzele de bază fiind sărăcia din mediul rural, lipsa școlilor și lipsa unei infrastructuri care să poată să le faciliteze accesul spre o școală dintr-un oraș mai apropiat.

De asemenea, anturajul poate reprezenta de multe ori un factor care să strice drumul spre educație al tinerilor. Elevii, luând exemplu negativ de la anumiți prieteni de-ai lor, pot considera că actele reprobabile precum furtul, tâlhăritul, acțiunile ilegale în general, pot reprezenta modele de comportament pentru a avea success în viață fără a fi nevoie de prea multă școală. Însă acest mod de a trăi duce de cele mai multe ori la probleme serioase atât pe plan social, cât mai ales cu legea pentru cei care merg pe această cale. Din păcate, în societatea noastră sunt promovate uneori inclusiv persoane cu o educație precară, fapt care îi pune serios pe gând pe copii cu privire la adevărata imporanță pe care o are școala în societate.

Soluții privind problema abandonului școlar


La nivelul Uniunii Europene s-au luat o serie de decizii și măsuri privind combaterea fenomenului de părăsire timpurie a școlii. Țările membre s-au angajat să reducă rata abandonului școlar sub 10%, iar miniștrii de resort din țările membre au adoptat o recomandare a Consiliului care stabilește un set de măsuri concrete pentru diminuarea acestui fenomen.

În plan intern, o serie de programe sunt derulate cu scopul de a ajuta atât financiar, cât și educațional copiii cu posibilități reduse. Unul dintre cele mai cunoscute programe de acest gen este Bani de liceu, care este însă adresat elevilor ajunși deja în învățământul secundar. Copiii care provin din familii cu venituri reduse beneficiază de burse sociale primite lunar la școală, bani care însă de multe ori sunt insuficienți pentru a acoperi foarte mult din lipsurile de pe o zi pe alta ale copiilor.

Șomajul este oferit pe o perioadă limitată timp și în general tinerilor care termină liceul sau facultatea și nu își găsesc un loc de muncă. Aceștia pot fi ajutați de asemenea prin intermediul cursurilor speciale pentru învățarea unor meserii, aceste tipuri de cursuri fiind prezentate în general chiar în locurile unde tinerii se înscriu la șomaj.

Printre exemplele pozitive din punct de vedere a tentativei de reducere a fenomenului abandonului școlar se numără și programul “A doua șansă” derulat la nivel național, component inclusă în cadrul proiectului Proiect de viață: Viitorul începe azi” desfășurat de către Institutul pentru Politici Sociale, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Programul oferă tinerilor șansa să finalizeze învățământul obligatoriu (10 clase) într-un mediu plăcut, având un program flexibil și o perioadă de timp semnificativ mai mică în care pot fi terminate cursurile.

Concluzionând cele prezentate în articol, observăm faptul că atât la nivel european cât și național, se iau măsuri tot mai multe și mai importante în privința combaterii fenomenului ambandonului școlar timpuriu. Cheia către success a unui popor este o populație educată!

Pentru mai multe detalii privind proiectul „Proiect de viață: Viitorul începe azi” se poate accesa pagina: https://politicisociale.ro/proiect-de-viată-viitorul-incepe-azi/ sau suna la numărul +40 756 075 222.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman.

Anunt Diamant Produse Curatenie

Produse Curatenie Bucuresti - firma PFS Cleaning comercializeaza produse de curatenie in Bucuresti pentru casa, birou si masina (solutii de spalat parchetul, solutii de spalat gresia, solutii de spalat faianta, solutii pentru plastic, solutii pentru masina).
https://produsecuratat.ro