Bucuresti

Anunt Diamant Bucuresteni.ro - publicitate online

Site-ul bucuresteni.ro este un site care doreste sa promoveze evenimentele din Bucuresti si nu numai, sa puna la dispozitia utilizatorului cea mai performanta harta electronica a Bucuresti-ului, si in acelasi timp sa ofere posibilitatea firmel...
https://www.bucuresteni.ro/site/publicitate/

Care sunt cele mai frecvente tulburări de vedere ce apar odată cu înaintarea în vârstă?

Care sunt cele mai frecvente tulburări de vedere ce apar odată cu înaintarea în vârstă?

Detalii stire

Categorie
Stiri sanatate
Modificat
acum 1 an si 3 luni
Apartine de
DWF
Vizualizari
361

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Cele mai comune tulburări de vedere care apar odată cu înaintarea în vârstă vizează printre altele cataractă, glaucom, degenerescență maculară, retinopatie diabetică, dezlipire de retină. Netratate la timp, fiecare dintre aceste afecțiuni poate duce la complicații, la pierderea vederii și chiar la orbire.

Înaintarea în vârstă aduce schimbări majore în percepția vederii și în sănătatea ochilor. Cu alte cuvinte, îmbătrânirea slăbește acuitatea vizuală, iar acolo unde nu au existat măsuri pentru menținerea sau prevenirea unor afecțiuni oculare, sănătatea generală a avut de suferit. Soluții se găsesc însă, iar prevenția este extrem de importantă. Controalele oftalmologice periodice pot scoate în evidență micile deficiențe, ce pot fi corectate adecvat în fază incipientă, astfel încât să nu se ajungă în stadii avansate ale bolilor de vedere, multe dintre cu efecte ireversibile.

1. Cataracta


Una dintre bolile de ochi care duce la pierderea vederii la adulții cu vârste de peste 55 de ani este cataracta. Această afecțiune vizează opacifierea cristalinului natural, ceea ce va face în timp, ca vederea să fie tot mai slabă, neclară și în mijlocul ochiului să apară o pată albă. În acest moment, complicațiile cataractei pot împiedica total pătrunderea luminii în ochi, ceea ce poate duce la orbire, dacă nu se intervine chirurgical. Tratamentul constă în operație și înlocuirea cristalinului natural cu unul artificial.

2. Glaucom


Persoanele cu glaucom care nu își tratează bolile pot ajunge să își piardă vederea, treptat, rezultatul fiind ireversibil. În glaucom presiunea intraoculară crește foarte mult, ceea ce duce la distrugerea progresivă a fibrelor nervului optic. Glaucomul apare de regulă, la vârste înaintate, dar poate fi și transmis ereditar, motiv pentru care se poate manifesta și la persoane mai tinere. Tratamentul în glaucom este variat, de la administrarea unor medicamente, până la chirurgie cu laser, chirurgie tradițională sau endoscopie oculară. Cu cât este descoperit și tratat mai devreme, glaucomul nu va duce la pierderea vederii.

3. Degenerescența maculară


Degenerescența maculară este o boală oculară care determină pierderea acuității vederii centrale. Odată cu înaintarea în vârstă, persoanele afectate își pierd capacitatea de a citi, de a conduce și de a efectua sarcini zilnice, de rutină. Boala poate progresa lent sau mai rapid, uneori persoana în cauză nefiind conștientă pe deplin că are o problemă oftalmologică, mai ales că ochiul sănătos poate prelua sarcina de focalizare a imaginii centrale. Netratată, degenerescența maculară poate duce la pierderea permanentă a vederii centrale. În funcție de faza în care se află boala, tratamentul poate fi medicamentos, cu schimbarea stilului de viață sau chirurgical.

4. Retinopatie diabetică


Cine are diabet zaharat este predispus la a dezvolta retinopatie diabetică, o afecțiune a vaselor de sânge, care devin slăbite, pe măsură ce își deteriorează structura și funcția normală, nu mai irigă retina, se rup și inundă retina cu sânge, ceea ce duce la diminuarea vederii. Deși are o evoluție lentă, fără tratament adecvat și la timp, se ajunge la orbire. Tratamentul constă în ședințe cu laser, de scurtă durată, dar în mai multe reprize, în funcție de gravitatea bolii.

5. Dezlipire de retină


Această afecțiune oculară este rezultatul procesului de separare a membranei vasculare retiniene și deplasarea din poziția sa normală. Dezlipirea de retină poate să apară sub forma unor rupturi, care ajung să genereze dezlipirea în stadii avansate, iar acest lucru poate să determine pierderea permanentă a vederii. Tratamentul vizează fie vitrectomia, intervenția chirurgicală de evacuare a lichidului vitros, cu efectuarea tratamentului laser, fie retinopexia pneumatică, injectarea unei bule de gaz și utilizarea laserului pentru sigilare. Acestor afecțiuni oftalmologice li se alătură și alte probleme: prezbiopie, ochi uscați, diverse boli corneene, vedere neclară.

Pentru a nu ajunge la oftalmolog cu una dintre afecțiunile descrise anterior, în fază gravă, este bine să mergi la control medical periodic și să optezi chiar pentru investigații amănunțite, mai ales dacă te numeri printre cei ce au rude cu aceste probleme. Descoperite în faze de început, cu tratamentul adecvat, ai posibilitatea să ții boala sub control și să îți desfășori viața, bucurându-te de claritate.

Sursa foto: shutterstock_1808733688.jpg

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro