Alegerea cadoului potrivit pentru copii este uneori o adevărată provocare. Dacă obişnuieşti să le iei mereu câte ceva juniorilor, probabil ai acum impresia că ai epuizat toate ideile. În plus, uneori din dorinţa de a-i surprinde plăcut pe cei mici, ţi se poate întâmpla să nu găseşti opţiunile ideale pentru ei.
Materialul de mai jos vine în ajutorul tău cu câteva idei interesante, pe care merită să le ai în vedere când întâmpini astfel de momente. Nu trebuie să cauţi cele mai scumpe daruri, ci poţi să apelezi la creativitate şi imaginaţie ca să le faci o surpriză deosebită. În plus, nu uita că cel mai mult copilului tău îi place să petreci timp cu el, așa că poţi lua în calcul şi variante care presupun activităţi împreună.
Puzzle-uri simple şi cărți interactive
În primii ani de viaţă ai copilului, te poţi orienta către jucării care să-i stimuleze simțurile şi să susţină dezvoltarea motrică. Dacă alegi jucării de pluş, este de preferat să te orientezi către cele care au texturi moi. De asemenea, nu uita să citeşti eticheta producătorului, ca să ştii astfel recomandările pe care le face. La această vârstă, sunetele blânde și contrastele puternice le captează atenția celor mici și le oferă modalități sigure de a interacționa.
Dacă juniorul are între 1 şi 3 ani, te poţi îndrepta către puzzle-uri simple, cărți interactive cu texturi sau clapete. Pe lângă imaginile cu tot felul de desene şi peisaje, astfel de jocuri le oferă celor mici posibilitatea să exploreze poveşti, sunete, să cunoască diverse personaje animate.
Seturi de jucării
Pentru perioada preșcolară a micuţilor, de obicei între trei și cinci ani, poţi pune accent pe jocuri care să le dezvolte imaginaţia. Cadourile care presupun jocul de rol pot fi o idee bună în această etapă. Bucătării miniaturale, truse de doctor, trenulețe sau figurine de animale ori personaje sunt variante pe care poţi să le ai în vedere. Acest tip de jucării le oferă copiilor şansa să își creeze propriile povești. De asemenea, este un bun prilej prin care juniorii învaţă să îşi exprime emoțiile și ideile într-un mod creativ.
Este și perioada în care apare interesul celor mici pentru joaca organizată și învățarea timpurie. Sunt potrivite la această vârstă a copiilor jocurile educative, dar şi cele care propun culori sau seturi de povești. Astfel de jucării contribuie nu doar la distracție, ci și la dezvoltarea memoriei şi a vocabularului.
Pentru băieţii şi fetele cu vârsta cuprinsă între 6 şi 9 ani, jocurile de strategie, seturile științifice, materialele pentru desen sau construcție sunt opţiuni potrivite. Acestea reprezintă instrumente valoroase pentru exprimare și gândire logică. Pentru juniorii care au între 10 şi 12 ani, un instrument muzical ar putea fi o variantă ideală, în cazul în care au astfel de preferinţe.
De asemenea, cărţile cu poveşti, jocurile complexe pot completa lista de daruri. În cazul în care observi că juniorul tău este pasionat de un anumit domeniu, poţi să-l susţii şi să-i oferi cadouri prin care poate să exploreze mai mult acea zonă. Pe lângă micile surprize pe care vrei să le organizezi, cel mai frumos cadou îl reprezintă legătura emoţională pe care reuşeşti să o creezi cu aceştia, notează theguardian.com.
Poţi apela la diverse metode simple, în timpul pe care îl petreci împreună cu copilul tău, cum ar fi o simplă conversaţie în maşină, care să vă ajute să vă apropiaţi şi mai mult.
Sursa foto: pexels.com

Jocuri de construcţie