Multe dintre cele mai cunoscute cântece ale artistului (“Adio, deci pe curând,” “Noros cecer”, “Peste răbdări”, “Musette”, etc.) vor transfera prezentul în Bucureştiul interbelic, apoi în perioada hippie pentru a reveni la realitatea cotidiană.
Mircea Vintilă revine pe 23 noiembrie la Hard Rock Café, într-un concert care va începe de la ora 22.30, așa cum o face mereu: cu drag şi cu toată inima. Spune că acest loc este precum o casă a muzicii unde mereu găsește un public select, cald şi entuziast. “Vă aştept şi de această dată la o seară de poveşti puse pe note muzicale, cu şi despre prieteni vechi.”
Cunoscut și ca Ciocu', Mircea Vintilă face parte din prima generație de artiști folk din România, cea a anilor '70. El este cunoscut atât pentru activitatea sa solo sau cu formația de acompaniament Brambura, cât și ca membru al supergrupului Pasărea Colibri. A compus cântece pe versuri de Adrian Păunescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi, Florian Pittiș, Gheorghe Azap și alții. Este recunoscut pentru faptul că o parte dintre cântecele sale recreează atmosfera și farmecul Bucureștiului de odinioară.

