Craii de Curtea Veche
Făcând parte din cea mai importantă dinastie a istoriei literare române, Mateiu, fiul nelegitim al lui Ion Luca Caragiale, este autorul unui roman unic în literatura română, a cărui apariție a provocat și încă mai provoacă și azi mari pasiuni. O anchetă realizată la finalul secolului trecut de revista Observator cultural situa romanul Craii de Curtea-Veche pe locul I în topul preferințelor criticilor de azi.
Scriere stranie și unică, aflată la limita dintre proza lirică și cea narativă, neîncadrabilă în vreun gen literar, căreia i s-a pus, pe rând, eticheta de roman gotic, roman baroc, decadent, estetizant, „cea mai puțin pământească dintre lucrările noastre epice” (Perpessicius), Craii de Curtea-Veche a dat naștere, încă de la publicare, unui neîntrerupt cult în rândul „mateinilor”, dintre care cei mai pătimași cunoșteau întregul text pe de rost.
Autor al scenariului dramatic, Galgoțiu pune în scenă nu doar o ilustrare a textului, ci o descindere în paradisurile artificiale ale visării, istoriei și amintirii, dar și una în subteranele Bucureștilor, cu moravurile lor de noapte de la începutul veacului al XX-lea. Decorul (Dragoș Galgoțiu) și costumele (Lia Manțoc) sunt concepute ca o meditație asupra trecerii timpului, evocând o lume apusă, un amestec de de splendoare și descompunere.
Un spectacol ca o povestire în povestire, căci Craii lui Galgoțiu rememorează istorii, iar amintirile lor deformate dau naștere altor istorii subiective, memoria fiind și un act de imaginație, și ocazia de a reinventa.
