Verificarea de rutină a mașinii implică, scurt și la obiect, controale periodice ale anvelopelor, fluidelor, luminilor, bateriei, frânelor și curelelor. Totodată, se urmează și recomandările cu rol preventiv ale producătorului mașinii sau ghiduri auto scrise de profesioniști. Care este scopul? Simplu, de a menține siguranța șoferului, dar și eficiența mașinii pe carosabil. Nu trebuie uitat nici de aspecte precum acel filtru aer (de care mulți șoferi uită). Acesta trebuie schimbat la fiecare 10 sau 30 de mii de kilometri, valoarea scade dacă se circulă mult în zone cu praf.
Întreținerea preventivă prelungește viața componentelor mașinii, evident. Totodată, mentenanța menține performanța la standarde ridicate și reduce semnificativ riscul de reparații scumpe. Totul se datorează faptului că eventualele probleme pot fi identificate timpuriu, fie că este vorba de probleme la anvelope, fie că este vorba de probleme la ulei sau sistemul de răcire.
Astfel, fiecare șofer trebuie să aibă alături o listă clară de verificări scurte și periodice pe care trebuie să le facă. Acestea vor menține mașina în stare bună, implicit surprizele neplăcute la distanță. Deseori, această listă are la bază acronimul FORCES - utilizat îndeosebi în ghidurile auto străine. FORCES se referă la combustibil (fuel), ulei (oil), cauciucuri (rubber), lichid de răcire (coolant), electrica (electrics), lichid de parbriz (screenwash). Aceste aspecte garantează faptul că elementele critice care trebuie verificate nu sunt omise!
Care sunt verificările lunare care trebuie realizate?
În fiecare lună, orice șofer responsabil ar trebui să verifice următoarele:
De ce sunt importante verificările înaintea unui drum lung?
Înaintea unui drum lung, presiunea anvelopelor ar trebui verificată la rece (mai exact, după cel puțin trei ore în care mașina a fost staționară, cu motorul oprit). Apoi, dacă este necesar, trebuie adăugat și lichid de parbriz. Inspecția de rutină înaintea unui drum lung se termină cu testarea luminilor pentru vizibilitate și siguranță.
Totuși, la nivelul anvelopelor, chiar dacă mașina a stat într-un loc sigur, poate fi atrasă atenția pentru a confirma lipsa tăieturilor, umflăturilor sau obiectelor înfipte în acestea. Șoferii extrem de precauți pot verifica și adâncimea benzii de rulare pentru a confirma aderența mașinii, mai ales dacă plouă sau ninge. Nu în ultimul rând, dacă verificarea lunară a fost făcută de mult, se pot verifica și nivelurile de ulei, de ulei de răcire și de lichid de parbriz.
Cum se verifică corect uleiul mașinii?
Verificarea uleiului începe cu localizarea jojei, un element care are, de obicei, mânerul galben. Aceasta trebuie scoasă, ștearsă de ulei cu o lavetă, și apoi reintrodusă în rezervor. Se scoate apoi din nou și se citește nivelul de ulei, dintre marcajele min și max de pe jojă. Un nivel minim sau sub minim implică adăugarea de ulei în rezervor, după care se va verifica din nou nivelul acestuia. Șoferii trebuie să se asigure că fac această verificare pe teren drept, pentru a obține un nivel realist al nivelului de ulei!
Verificarea lichidului de răcire se realizează în vasul de expansiune. Acesta are prezente două marcaje, fie L/F, fie min/max. Lichidul de răcire trebuie completat cu lichid nou doar atunci când motorul este rece! Capacul vasului de expansiune nu ar trebui să fie deschis când motorul este fierbinte - presiunea poate cauza arsuri! Șoferii trebuie să fie atenți și la frecvența cu care scade nivelul lichidului de răcire. Dacă acesta scade frecvent sub limită sau este maroniu, ar trebui solicitată o verificare profesională, pot exista scurgeri sau o posibilă contaminare a vasului de expansiune.
Cum se verifică corect anvelopele?
Presiunea anvelopelor trebuie și ea măsurată la rece, cel puțin o dată pe lună. Fără doar și poate, trebuie verificată și presiunea roții de rezervă. Șoferii începători sau care nu au învățat încă valorile optime pot apela fie la manualul autovehiculului, fie la o plăcuță situată pe lateralul ușii șoferului. Acolo sunt trecute presiunile optime pentru toate variantele de jante omologate. Presiunea incorectă a anvelopelor crește distanța de frânare, uzura neuniformă a acestora, dar mai ales riscul de avarie.
Cum se verifică corect bateria și sistemul electric?
Starea bateriei trebuie testată periodic, de preferat în același timp cu curățarea conexiunilor/bornelor acesteia. Se recomandă neapărat verificarea bateriei înainte de iarnă și vară, din moment ce performanța acesteia poate fi afectată de temperaturile extreme. Eventualele probleme de eficiență pot fi identificate dacă pornirea devine greoaie sau dacă farurile mașinii pâlpâie. La nevoie, șoferii pot solicita testarea întregului sistem electric într-un service.
Este important ca bornele bateriei să fie menținute curate și bine fixate.
Filtrul de aer al motorului, de exemplu, se verifică frecvent, dar se înlocuiește la 12 luni sau la 10-30 de mii de kilometri, în funcție de zona de activitate. Șoferii pot verifica filtrul de aer destul de ușor. Mai exact, se deschide cutia în care se află, se notează orientarea/poziția și, după verificare, dacă este necesar, se înlocuiește conform instrucțiunilor din manualul producătorului mașinii. Mai există un filtru și în habitaclu care se schimbă în mod similar. De acesta depind eficiența climatizării și calitatea aerului în interior.
Pe lângă cele menționate, șoferii trebuie să verifice și frânele, curelele (de frână și nu numai) și ștergătoarele. Dacă toate acestea au fost verificate, se concluzionează astfel verificarea de rutină, lunară a mașinii. Desigur, este mereu recomandată deplasarea la un service autorizat pentru o verificare profesională. Șoferii începători sau cei care nu au încredere destulă în abilitățile sau cunoștințele lor ar trebui să apeleze la un centru autorizat, mai ales atunci când vine vorba de înlocuirea anumitor piese.
Din fericire, majoritatea lucrurilor sunt simple, filtrul de aer poate fi schimbat personal, iar multe aspecte care țin de securitate pot fi, la fel, evaluate personal!
De ce contează verificările de rutină la un automobil?

- Nivelul de presiune al anvelopelor și uzura acestora - trebuie verificare lunar, dar mai ales înaintea drumurilor lungi. Presiunea scăzută în anvelope afectează în mod direct siguranța pasagerilor, precum și consumul mașinii.
- Nivelul uleiului și al lichidului de răcire - trebuie inspectate atunci când motorul este rece. Niveluri scăzute de ulei și lichid pot provoca avarii severe în timp.
- Luminile mașinii - farurile, semnalizările și stopurile trebuie testate complet cel puțin o dată pe lună pentru ca șoferii să aibă garanția vizibilității și conformității legale a acestora.
De ce sunt importante verificările înaintea unui drum lung?
Înaintea unui drum lung, presiunea anvelopelor ar trebui verificată la rece (mai exact, după cel puțin trei ore în care mașina a fost staționară, cu motorul oprit). Apoi, dacă este necesar, trebuie adăugat și lichid de parbriz. Inspecția de rutină înaintea unui drum lung se termină cu testarea luminilor pentru vizibilitate și siguranță.
Totuși, la nivelul anvelopelor, chiar dacă mașina a stat într-un loc sigur, poate fi atrasă atenția pentru a confirma lipsa tăieturilor, umflăturilor sau obiectelor înfipte în acestea. Șoferii extrem de precauți pot verifica și adâncimea benzii de rulare pentru a confirma aderența mașinii, mai ales dacă plouă sau ninge. Nu în ultimul rând, dacă verificarea lunară a fost făcută de mult, se pot verifica și nivelurile de ulei, de ulei de răcire și de lichid de parbriz.
Cum se verifică corect uleiul mașinii?
Verificarea uleiului începe cu localizarea jojei, un element care are, de obicei, mânerul galben. Aceasta trebuie scoasă, ștearsă de ulei cu o lavetă, și apoi reintrodusă în rezervor. Se scoate apoi din nou și se citește nivelul de ulei, dintre marcajele min și max de pe jojă. Un nivel minim sau sub minim implică adăugarea de ulei în rezervor, după care se va verifica din nou nivelul acestuia. Șoferii trebuie să se asigure că fac această verificare pe teren drept, pentru a obține un nivel realist al nivelului de ulei!
Cum se verifică corect lichidul de răcire?
Verificarea lichidului de răcire se realizează în vasul de expansiune. Acesta are prezente două marcaje, fie L/F, fie min/max. Lichidul de răcire trebuie completat cu lichid nou doar atunci când motorul este rece! Capacul vasului de expansiune nu ar trebui să fie deschis când motorul este fierbinte - presiunea poate cauza arsuri! Șoferii trebuie să fie atenți și la frecvența cu care scade nivelul lichidului de răcire. Dacă acesta scade frecvent sub limită sau este maroniu, ar trebui solicitată o verificare profesională, pot exista scurgeri sau o posibilă contaminare a vasului de expansiune.
Cum se verifică corect anvelopele?
Presiunea anvelopelor trebuie și ea măsurată la rece, cel puțin o dată pe lună. Fără doar și poate, trebuie verificată și presiunea roții de rezervă. Șoferii începători sau care nu au învățat încă valorile optime pot apela fie la manualul autovehiculului, fie la o plăcuță situată pe lateralul ușii șoferului. Acolo sunt trecute presiunile optime pentru toate variantele de jante omologate. Presiunea incorectă a anvelopelor crește distanța de frânare, uzura neuniformă a acestora, dar mai ales riscul de avarie.
Cum se verifică corect bateria și sistemul electric?
Starea bateriei trebuie testată periodic, de preferat în același timp cu curățarea conexiunilor/bornelor acesteia. Se recomandă neapărat verificarea bateriei înainte de iarnă și vară, din moment ce performanța acesteia poate fi afectată de temperaturile extreme. Eventualele probleme de eficiență pot fi identificate dacă pornirea devine greoaie sau dacă farurile mașinii pâlpâie. La nevoie, șoferii pot solicita testarea întregului sistem electric într-un service.
Este important ca bornele bateriei să fie menținute curate și bine fixate.
Cum se verifică corect filtrele?