Bucuresti

Anunt Diamant Produse Curatenie

Produse Curatenie Bucuresti - firma PFS Cleaning comercializeaza produse de curatenie in Bucuresti pentru casa, birou si masina (solutii de spalat parchetul, solutii de spalat gresia, solutii de spalat faianta, solutii pentru plastic, solutii pentru masina).
https://produsecuratat.ro

O seară de operă la Muzeul Hărților. Bis!

Detalii petrecere/concert

Categorie
Petreceri / Concerte
Modificat
acum 5 ani si 3 saptamani
Vizualizari
427

Reprezentari

DataOraLocatie
Marti 9 aprilie 201918:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare petrecere/concert

O seară de operă la Muzeul Hărților. Bis!

În urma succesului ediției din februarie a „Cartografiilor sonore”,când publicul a primit o invitație inedită de a asculta un concert de operă în saloanele cochete ale Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi, penultimul eveniment al Stagiunii din acest sezon reface invitația printr-un nou program inspirat de o hartă aleasă din colecțiile muzeului unic în România.
Marți, 9 aprilie,de la ora 18:00,programul concertului va fi alcătuit din arii de operă, arii de oratorii, lieduri și lucrări românești ce for putea fi ascultate și altfel, în spațiul primitor al Muzeului Hărților. Vor concerta: Sandra Eliza Bărănescu, Andreea Plopeanu, Andreea Brăilă, Bogdana Iliescu, Ana Elena Ciobanu, acompaniate la pian de Marta-Claudia Tudor.
Evenimentul va avea loc în saloanele muzeului din Strada Londra nr. 39, iar intrarea va fi liberă, prin rezervare direct pe site-ul Muzeului Hărților (locurile fiind limitate), la această adresă: http://www.muzeulhartilor.ro/event-item/cartografii-sonore-charte-von-der-moldau-und-walachey/
Acest eveniment face parte din proiectul „100 de ani în 100 de concerte” organizat de UCIMR pentru a celebra Centenarul Marii Uniri alături de public și de cei mai buni artiști ai momentului, precum și alături de artiști aflați în plină afirmare, un proiect finanțat de Primăria Sectorului 1 prin Centrul Cultural al Sectorului 1.
Programul variat al concertului va cuprinde lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, George Frideric Händel, Antonio Vivaldi, Gaetano Donizetti, Gabriel Faure, Antonín Dvorák, Charles Gounod, Tiberiu Brediceanu și George Ștefănescu.
Va fi adusă în atenția publicului Harta Moldovei și a Valahiei, editată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, într-o epocă în care muzica de operă se afla în plină dezvoltare. Lucrarea cartografică ce urmează a fi prezentată se distinge prin modernitatea sa, la alcătuirea acesteia ținându-se seama preponderent de datele științifice și înregistrările la fața locului.

Harta care a inspirat acest concert se intitulează Charte von der Moldau und Walacheyși a fost publicată de cartograful german Franz Ludwig Güssefeld în anul 1785.
În secolul al XVIII-lea, cartografia se bazează tot mai mult pe date ştiinţifice, iar hărţile sunt elaborate în urma unor măsurători topografice din ce în ce mai precise. Este şi cazul acestei hărţi a Moldovei şi Valahiei, întocmită pe baza descrierilor, cercetărilor şi măsurătorilor la faţa locului, întreprinse de cartografi ruşi, germani şi austrieci. Cele două teritorii sunt prezentate amănunţit – cu împărţire administrativă, graniţe, fortificaţii, localităţi, drumuri etc. – iar acurateţea reprezentării cartografice depăşeşte alte hărţi contemporane.
Mai multe detalii despre istoria acestei hărți vor fi expuse de muzeograful Despina Hașeganîn deschiderea evenimentului.

Stagiunea „Cartografii sonore”este o inițiativă a MNHCV și UCIMR, parte din programul „100 de ani în 100 de concerte” derulat de UCIMR și finanțat de Primăria Sectorului 1 București prin Centrul Cultural al Sectorului 1în cadrul Programului „Centenar pentru toți, sesiunea 2017 – 2020.”
Totodată, „Cartografii Sonore” este un proiect derulat prin programul „Oportunități la tine acasă” inițiat de UCIMR și dedicat tinerilor muzicieni excepționali, program prin care tineri artiști găsesc oportunități reale de afirmare pe scenele din România. După succesul primelor evenimente, organizatorii promit în continuare să aducă în atenția publicului o nouă perspectivă, inedită, asupra vizitei la muzeu, în apropierea hărților vechi, unde istorii, mentalități, coduri estetice și alte valori ale societăților care s-au succedat de-a lungul vremurilor pot fi descifrate printr-o privire nouă.
Parteneri media: Exces Music, EnjoyTV Romania, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, RFI, Historia, Agenția de Carte, Promenada Culturală, Bucureșteni.ro, România Pozitivă.

Informații suplimentare

Despre Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV)din Bucureştise numără printre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume. Muzeul deține o colecţie de peste 1000 de lucrări realizate în perioada secolelor XVI – XX, hărţi vechi şi gravuri ce reprezintă în principal provinciile româneşti, state şi regiuni europene, precum şi hărţi astronomice și planuri de oraș. MNHCV își propune să devină mai mult decât un muzeu, să fie un loc de intersecție al artelor, un centru pentru studierea și reconsiderarea istoriei și a geografiilor lumii, atât de către specialiști cât și de către publicul general.

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România
UCIMR este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.
Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concertesusținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.
De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.
Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

Filtre petrecere/concert

Perioada: Astazi, Saptamana curenta, Luna curenta

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro