Grădina Botanică „D. Brandza” din Bucuresti vă invită să trataţi astenia de toamnă cu superbele orhidee sălbatice ale României. Terapie prin culoare, graţie şi frumos, prin fotografii realizate de câţiva amatori entuziaşti, iubitori ai acestor flori speciale. Expoziţia foto este deschisă publicului între 4 şi 21 octombrie 2016 (zilnic între orele 10:00-16:00), în cadrul Centrului de Educaţie Ecologică din incinta Grădinii Botanice „D. Brandza” (Şoseaua Cotroceni nr. 32).
Fotografiile sunt realizate de Alin Brădeanu, Mihai Bobocea (ambii asistaţi cu editare foto profesională realizată de Marius Iancu - Fotograf şi Mihaela Dincă Photography), Gabriel Ice, Nora de Angelli, Corina Ardelean.

