București
Bucuresteni.ro

Retrospectiva - Pictori de azi la Balcic

Detalii expozitie

CategorieExpozitii
Telefon0748100280
Social
Adăugat11.09.2020
Modificat11.09.2020
Vizualizări661

Votează & Distribuie

Retrospectiva - Pictori de azi la Balcic

Prezentare expozitie

În perioada 10 septembrie-2 octombrie 2020, Elite Art Gallery vă invită să vizitați expoziția retrospectivă „Pictori de azi la Balcicˮ. Lucrările expuse reprezintă rezultatul taberei de creație cu același titlu desfășurate neîntrerupt timp de cincisprezece ani (2004-2019). Proiectul, născut din dorința de a păstra vie tradiția coloniei formate la Balcic în primele decade ale secolului XX, a oferit publicului de-a lungul anilor o perspectivă contemporană a locului marcat de istorie, consacrat datorită peisajului unic și binecuvântat cu o lumină și o forță de inspirație remarcabilă.

Moștenirea culturală construită cu sprijinul Reginei Maria a sedimentat repere pe care artiștii contemporani din toate generațiile au reușit să le fructifice. Rodul acestor căutări va îmbrăca spațiul generos al galeriei prin lucrări semnate de exponenți ai grupului Prolog, pictori consacrați, precum și artiști tineri cu o activitate profesională prolifică. Evenimentul expozițional reunește o selecție de lucrări din diferite ediții ale proiectului, precum și pictură din patrimoniul galeriei.

Expoziția a fost deschisă publicului începând de Joi, 10 septembrie, ora 11.00, cu respectarea tuturor prevederilor care se impun în starea de alertă. Evenimentul nu va fi însoțit de o deschidere oficială convențională, aspect care va fi compensat cu apariții online.

Elite Art Gallery debutează în anul 2004 sub egida Asociației Elite Art Club UNESCO cu proiectul de pionierat intitulat „Pictori de azi la Balcicˮ, devenit concept curatorial cu notorietate datorită consecvenței și calității dovedite de-a lungul anilor. Tabăra a reunit artiști din diferite generații și a motivat deschiderea unui spațiu dedicat expozițiilor de artă contemporană. În aceste condiții, proiectul „Pictori de azi la Balcicˮ a devenit elementul catalizator în mecanismul de funcționare al galeriei concentrat pe promovarea artei și a valorilor specifice culturii românești prin sprijinirea tinerilor artiști și prin acțiuni de recuperare a patrimoniului.

Expoziția va fi deschisă publicului în intervalul 10 septembrie-2 octombrie 2020, la Elite Art Gallery, Piaţa Naţiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter, București.

Elite Art Gallery are drept scop promovarea artiștilor plastici contemporani, prin organizarea unor ample proiecte culturale care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări inovatoare ale artei moderne precum și ale unor valori deja consacrate. Asociația implementează proiecte în domeniul artelor vizuale, muzicii dar și proiecte educaționale.