Sptacolul Godot
„Godot” este proiectul de licență al studenților de la Secția de Arta de Animație din cadrul Universității Naționale de Arte din Iași. Inspirat din piesa lui Samuel Beckett „Așteptându-l pe Godot”, exercițiul preliminar pregătirii spectacolului a urmărit o expunere nonverbală a temelor propuse de piesă în imagini scenice cu valoare de metaforă – specifice artei de animație.
Având ca „pârghii” doar câteva păpuși tip bunraku și o coloană sonoră cu tentă hard-rock, încercăm să reducem la câteva gesturi, șlefuite îndelung în cazul fiecărui personaj-păpușă, ceea ce renumiți exegeți ai artei dramatice au numit drept cea mai iscusită creație dramatică din toate timpurile. Pariul jocului de-a inanimatul este astfel extrem de riscant, în condițiile în care singurul cuvânt rostit pe scenă este „Godot”.
Ceea ce încearcă studenții ieșeni poate fi perceput drept un experiment teatral, ori doar o căutare artistică în neant pe o temă dată. Dar poate fi și un argument convingător împotriva șabloanelor de percepție în ceea ce privesc textele dramaturgiei clasice, destinate teatrului cu actori vii.
„Godot” este proiectul de licență al studenților de la Secția de Arta de Animație din cadrul Universității Naționale de Arte din Iași. Inspirat din piesa lui Samuel Beckett „Așteptându-l pe Godot”, exercițiul preliminar pregătirii spectacolului a urmărit o expunere nonverbală a temelor propuse de piesă în imagini scenice cu valoare de metaforă – specifice artei de animație.
Având ca „pârghii” doar câteva păpuși tip bunraku și o coloană sonoră cu tentă hard-rock, încercăm să reducem la câteva gesturi, șlefuite îndelung în cazul fiecărui personaj-păpușă, ceea ce renumiți exegeți ai artei dramatice au numit drept cea mai iscusită creație dramatică din toate timpurile. Pariul jocului de-a inanimatul este astfel extrem de riscant, în condițiile în care singurul cuvânt rostit pe scenă este „Godot”.
Ceea ce încearcă studenții ieșeni poate fi perceput drept un experiment teatral, ori doar o căutare artistică în neant pe o temă dată. Dar poate fi și un argument convingător împotriva șabloanelor de percepție în ceea ce privesc textele dramaturgiei clasice, destinate teatrului cu actori vii.
