București
Bucuresteni.ro

Warm-Up Party Sziget 2026 la J'ai Bistrot

Detalii petrecere/concert

CategoriePetreceri / Concerte
Adăugatacum 5 zile
Modificatacum 5 zile

Votează & Distribuie

Warm-Up Party Sziget 2026 la J'ai Bistrot

Prezentare petrecere/concert

Bucureștiul intră în atmosfera Sziget 2026 cu un Warm-Up Party la J'ai Bistrot

Pe 9 iulie, Bucureștiul dă startul experienței Sziget Festival 2026 prin Sziget Warm-Up Party, un eveniment cu acces gratuit care transformă, pentru o seară, J'ai Bistrot într-o avanpremieră a celebrei Insule a Libertății.

Conceptul serii este un silent party în care participanții vor putea asculta, prin intermediul căștilor wireless, muzică din line-up-ul oficial al festivalului, alegând între trei canale muzicale mixate de Andreea Veder, Delia Teși și Dorina Constantin. Fiecare DJ propune o selecție diferită de artiști care vor urca pe scenele Sziget în această vară, iar playlistul poate fi schimbat oricând printr-o simplă apăsare de buton.

Seara va include și concursuri cu premii, participanții având șansa de a câștiga abonamente și bilete pentru Sziget Festival 2026, desfășurat între 11 și 15 august, la Budapesta.

Line-up internațional și noi experiențe artistice

Ediția din acest an îi aduce pe scena principală pe Twenty One Pilots, Florence + the Machine, Lewis Capaldi, Sombr, Bring Me the Horizon și Zara Larsson, alături de un line-up impresionant din zona muzicii electronice și alternative, cu artiști precum Peggy Gou, Underworld, Richie Hawtin, Dom Dolla, Boys Noize, Soulwax, Wolf Alice, Tash Sultana, Chet Faker, Biffy Clyro, Ashnikko și mulți alții.

Programul complet este disponibil în aplicația oficială și pe site-ul festivalului, oferind participanților posibilitatea de a-și organiza experiența înainte de sosirea pe Insula Libertății.

Jardin des Arts – una dintre marile noutăți ale ediției 2026

Printre principalele noutăți se numără Jardin des Arts, un nou district dedicat artelor performative, care va reuni spectacole de circ contemporan, dans, instalații audiovizuale și producții multidisciplinare găzduite în spații precum Le Grand Théâtre, MOBILIS și Le Dome.

Totodată, revine Magic Mirror, unul dintre cele mai emblematice spații ale festivalului, consacrat libertății de exprimare, incluziunii și celebrării diversității.

Un festival care depășește muzica

Încă din 1993, Sziget Festival a evoluat dintr-un eveniment studențesc local într-unul dintre cele mai importante festivaluri europene. De-a lungul timpului, pe scenele sale au urcat artiști precum Prince, David Bowie, Radiohead, Arctic Monkeys, Billie Eilish, Foo Fighters și Stromae.

Pe lângă concerte, Sziget oferă instalații de artă, spectacole de teatru și circ contemporan, dans, ateliere și numeroase experiențe interactive, transformând Insula Libertății într-un spațiu dedicat creativității și diversității.

Acreditările de presă pentru ediția din acest an sunt deschise până la 31 iulie.