Închiderea seriei de evenimente „Serile Housing Stories”. Cinci luni dedicate promovării şi discuţiilor pe tema diversităţii locuirii din Bucureştiul contemporan.
Din cauza malformațiilor la coloană cu care s-a născut, Elena Petică a avut o copilărie tristă, în care jucăriile au fost înlocuite cu orteze, iar luni de zile salonul de spital i-a fost a doua casă. În octombrie anul trecut, copila a fost operată la șoldul drept, iar radiografiile arată că totul a decurs bine.
Internetul nu este un mediu de comunicare atât de liber şi sigur pe cât ne place să credem, iar un studiu realizat de Imperva Incapsula arată că, în anul 2015, doar 51,5% din traficul online era generat de oameni, iar restul de roboţi virtuali. Totodată, studiul realizat pe un eşantion de 35.000 de website-uri mai arată că 29% dintre aceşti roboţi sunt răi, iar 19,5% sunt buni.
Semimaratonul Gerar, desfășurat în Campusul Universităţii Politehnica, este un eveniment de tradiţie printre alergătorii din România. Peste 700 de alergători au luat startul la cele două probe: cros ELTH (10,8 km) și semimaraton (21 km).
După ce Suedia a implementat, în premieră, programul de 6 ore de muncă în loc de 8, iar experimentul s-a dovedit unul benefic pentru societatea scandinavă, Legislativul și societatea civilă din România discută eventualitatea introducerii acestui model și în țara noastră.
Asociația Green Art Tour, Fundația Buckner România, D.G.A.S.P.C. Mureș, Asociația Asistenței Rutiere din România și GAT Films Transilvania, anunță organizarea unui eveniment reprezentativ la nivel național cu ocazia “Ziua Mondială a Justiției Sociale – 20 februarie 2016”, orele 19, în localitățile rurale din România.
Teatrul Evreiesc de Stat anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a actorului Theodor Danetti, un maestru al scenei și un desăvârșit mânuitor al artei dramatice.
Pe lângă oboseală, neatenţie, alcool sau lipsă de experienţă, şi agresivitatea la volan creşte semnificativ iminenţa producerii de accidente rutiere, atrag atenţia specialiştii în psihologia transportului.
Ca urmare a succesului generat de proiectul european “Voluntari pentru viitor”, derulat în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2015, Asociaţia “Viitorul romilor” a încheiat Acorduri de parteneriat cu 10 instituţii publice şi ONG-uri, prin care se doreşte implementarea unor programe social-educaţionale pentru membrii comunităţilor rome din mai multe oraşe din România.
Andrei Gabriel Curceanu, un bebeluş de numai 9 luni, suferă de o malformaţie gravă, asociată cu sindrom de intestin scrut, malnutriție și anemie severă, ce îl chinuie peste măsură şi nu-i permite să se dezvolte normal. Doctorii români fac eforturi imense pentru a-l ţine în viaţă, iar miercuri, 13 ianuarie a.c., băiețelul va fi transportat până în Italia – la Policlinica Vittorio Emanuele – unde va fi trimis de urgenţă la terapie intensivă.
Peste 1.000 de bătrâni din 8 Centre de Îngrijire şi Asistenţă din Municipiul Bucureşti au avut parte de o experienţă de neuitat, fiind vizitaţi de artiştii Asociaţiei Culturale SpectacolArt Bucureşti care, alături de “Insart & Events”, au susţinut în faţa acestora mai multe concerte de o înaltă ţinută artistică.
Asociația “Viitorul romilor” a derulat, în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2015, proiectul european “Voluntari pentru viitor”, prin intermediul căruia a integrat cu succes 2.000 de tineri de etnie romă și 870 de persoane seropozitive în societate și i-au implicat pe aceștia în mai multe activități de voluntariat într-un centru de voluntariat dotat cu echipamente de ultimă generație.
Asociaţia “Salvează o inimă”, în parteneriat cu cele mai importante clinici la nivel național și internaţional, anunţă succesul proiectului umanitar “Să fim oameni”, prin intermediul căruia au fost salvaţi, în anul 2015, peste 50 de copii români cu malformaţii grave.
Cristian Filip, un elev premiant, în vârstă de 15 ani, se luptă din răsputeri cu o formă rară şi necruţătoare de cancer, care îi pune viaţa în pericol. Intrat primul pe listă la liceu, adolescentului i s-a făcut rău în prima zi de şcoală, iar medicul din Brăila, care l-a consultat, l-a trimis de urgenţă la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, afirmând că “nu a mai văzut aşa ceva”.
Singurătatea în preajma sărbătorilor este factorul care acutizează depresia în rândul românilor, iar cele mai vulnerabile persoane sunt acelea care au încheiat o relaţie, care sunt divorţate, vârstnicii sau cei cărora le-a decedat partenerul, este de părere psihologul Iuliana Fűlaș.
Cu ocazia Zilei Internaționale de eliminare a violenței împotriva femeilor, din data de 25 noiembrie, Centrul ReCreation Life trage un puternic semnal de alarmă cu privire la violența domestică, în special violența asupra femeii, fenomen care încă există la cote înalte în țară noastră.
Cu ocazia Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură 2015, ediţia a XXII-a, ce se desfășoară în perioada18 - 22 noiembrieîn Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, Springtime se alătură cauzei Asociaţiei Curtea Veche și contribuie la strângerea de fonduri dedicate donațiilor de carte către elevii din satele românești.
Sâmbătă, 7 noiembrie 2015, dis-de-dimineață, Dr. Aurel Storin, binecunoscutul textier (cine nu a fredonat măcar odată "Lalele, Lalele"?!...), scriitor (ultima sa carte, "Stela și Arșsinel. O pereche fără pereche" - editura ALLFA a fost lansata în primăvara acestui an la Bookfest 2015) şi fost Secretar Literar Artistic al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" a trecut în nefiinţă.
Psiholog: “Nu există legături între muzica rock, Halloween și tragedia de la Colectiv. Când trecem printr-o traumă, avem tendința să facem legături nereale”