Soluția o reprezintă rețetele cu pui. Sunt ușor și rapid de preparat, nu necesită ingrediente scumpe și majoritatea persoanelor nu vor refuza niciodată carnea de pui.
Iată câteva idei de preparate la care poți apela cu încredere data viitoare când ai invitați.
Ai nevoie de:
- Un pui întreg
- 2 kg de cartofi
- O jumătate de cană de ulei,
- 100 gr unt
- Puțin suc de lămâie
- Un sfert de cană de vin alb
- Sare și piper.
Preîncălzește cuptorul la 210°C, curăță cartofii și taie-i în sferturi. Combină uleiul, untul topit, sucul de lămâie și vinul și unge bine puiul cu amestecul obținut, introducându-l și sub pielea acestuia; nu uita nici de interiorul său. Condimentează cu sare și piper după gust. Așază puiul într-o tavă mare, înconjurat de cartofi, condimentați și ei cu sare și piper, și dă-l la cuptor pentru aproximativ o oră, în funcție de mărimea acestuia. Adaugă în tavă și o jumătate de cană de apă. Când este gata, scoate-l din cuptor și lasă-l să se odihnească 15 minute înainte de a-l tăia.
Dacă cea de sus este o rețetă clasică, aceasta este una ceva mai modernă. Are avantajul că poate fi preparată la fel de ușor pentru două sau pentru opt persoane, chiar dacă va trebui să petreci ceva mai mult timp în bucătărie. Tot ce trebuie să faci este să adaptezi cantitatea ingredientelor.
Pentru 8 porții ai nevoie de:
- 2+3 dovlecei zucchini (în funcție de dimensiuni)
- 4 buc. piept de pui, tăiat fâșii subțiri
- Sare
- Piper
- Ulei de măsline
- 2 cepe
- 8 căței de usturoi
- 700 g roșii cherry, tăiate pe jumătate
- Sucul de la o lămâie
- 400 g supă de pui
- 500 g baby spanac.
Gătește pieptul de pui într-o tigaie mare, la foc mediu, cu puțin ulei de măsline. Când este gata, scoate-l și lasă-l deoparte. În aceeași tigaie, călește ceapa și usturoiul, adaugă roșiile, sucul de lămâie și supa de pui. Lasă pe foc până când lichidul scade parțial.
Între timp, folosind un spiralizator, o mandolină, un robot de bucătărie ori chiar un peeler, transformă dovleceii în spaghete. Fierbe-i în apă cu sare timp de aproximativ 3 minute, scurge apa și lasă-i în oala acoperită până la servire. Când lichidul din tigaie s-a redus, adaugă pieptul de pui. Lasă-l pe foc 2 minute, după care poți adăuga și spanacul; gătește timp de încă 2 minute. Toarnă sosul peste spaghetele din legume și masa este gata.
O rețetă la fel de delicioasă, dar mult mai ușor de preparat decât cea de sus. Pentru 8 persoane ai nevoie de:
- 8 pulpe de pui dezosate
- 100 g de miere
- 100 g de muștar
- 2 lingurițe de busuioc uscat
- 2 lingurițe de paprika
- Puțin pătrunjel uscat.
Preîncălzește cuptorul la 180°C. Condimentează pulpele de pui cu sare și piper și așază-le într-o tavă unsă cu ulei. Într-un bol, combină restul ingredientelor. Toarnă jumătate din amestecul rezultat peste pulpele de pui și dă la cuptor pentru 30 de minute. Întoarce carnea și toarnă deasupra restul amestecului. Dă la cuptor pentru încă 10-15 minute, până când carnea este gătită. Ca garnitură, poți servi orez sau o salată simplă de legume.
Fie că ai doi sau 6 invitați, rețetele de mai sus pot fi adaptate cu ușurință pentru a sătura toți mesenii. Sunt destul de ușor de preparat și nu este nevoie să stai prea mult timp în bucătărie pentru a obține rezultate delicioase. Tot ce trebuie să faci este să le încerci. Poftă bună!
Sursa foto: freepik.com/free-photo/grilled-chicken-with-fried-potatoes_7678447.html

