Aici, vârstnicii primesc toată atenția pe care o merită, dar și servicii medicale de top, pentru a se bucura de o bătrânețe cât mai liniștită. În același timp, faptul că vor putea socializa cu persoane de vârste apropiate îi ajută să se simtă ca parte dintr-o comunitate, în loc să stea singuri, închiși în apartamente la o înălțime mult prea mare pentru a mai ieși la plimbare. Mai multe despre un camin ingrijire batrani vezi aici.
Camin ingrijire batrani – o soluție practică și eficientă
Să apelezi la un cămin de bătrâni nu reprezintă niciodată o rușine, ci dimpotrivă. Toată lumea înțelege cât de dificil este să iei o astfel de decizie, mai ales atunci când nu ai suficient timp pentru a te ocupa personal de vârstnicii din familie. Este mult mai eficient să iei o decizie rațională, care să vină în beneficiul seniorilor și care să îi ajute să se bucure de o bătrânețe cât mai liniștită.
Tipuri de cazare
În ceea ce privește cazarea seniorilor, aceasta se face preponderent în camere de câte 2 persoane. Asta înseamnă că bunicii vor avea și câte un coleg de cameră, pentru a nu se simți singuri. Totodată, este bine să știi că mobilierul este unul modern, iar așternuturile sunt schimbate și igienizate în mod periodic, pentru ca oaspeții să se simtă cât mai confortabil.
Plan alimentar
Din punct de vedere al alimentației, vârstnicii au parte de câte 3 mese principale în fiecare zi, dar și de câte 2 gustări. Bucatele sunt pregătite cu ajutorul unui nutriționist, care ține cont de starea de sănătate a fiecărui oaspete în parte. Mai exact, vârstnicii care suferă de diabet nu primesc alimente bogate în sare sau zahăr, la fel cum seniorii ce suferă de alte afecțiuni primesc alimente în conformitate cu starea lor de sănătate. Astfel, nu trebuie să-ți faci griji.
Sprijin medical
Personalul căminului de bătrâni este pregătit extrem de bine și are grijă ca toți seniorii să își urmeze tratamentele recomandate de medici. Tot personalul se ocupă și de administrarea insulinei, atunci când aceasta este necesară. Toate aceste lucruri nu ar fi posibile dacă bunicii ar locui singuri, pentru că de cele mai multe ori uită la ce oră să își pastilele sau când să își administreze corect insulina.
Servicii medicale
Dincolo de faptul că personalul căminului de bătrâni monitorizeaza administrarea tratamentelor, este bine să știi că azilul colaborează îndeaproape și cu un medic de familie, cu un cardiolog, un diabetolog, dar și cu un nutriționist. Astfel, seniorii sunt monitorizați din punct de vedere fizic și psihic, pentru a se bucura de o bătrânețe liniștită.
Poți veni în vizită oricând vrei
Ori de câte ori ai timp, indicat este să îți vizitezi seniorii. Astfel, bunicii se simt mai aproape de familie și se bucură de fiecare dată când vii la ei. Dacă ai posibilitatea, poți chiar să îi iei acasă preț de câteva zile, pentru a-și vedea și nepoții.
BatranetiFericite.ro este alături de toți bunicii care au nevoie de un spațiu confortabil, unde să fie monitorizați constant. Acest camin batrani preturi accesibile este la doar câteva click-uri distanță: folosește datele de contact de mai jos pentru a stabili o vizionare, înainte să iei o hotărâre!
Date de contact:
Telefon: 0722 624 264
E-mail: [email protected]

