Bucuresti

Anunt Diamant Bucuresteni.ro - publicitate online

Site-ul bucuresteni.ro este un site care doreste sa promoveze evenimentele din Bucuresti si nu numai, sa puna la dispozitia utilizatorului cea mai performanta harta electronica a Bucuresti-ului, si in acelasi timp sa ofere posibilitatea firmel...
https://www.bucuresteni.ro/site/publicitate/

Ce muzică să asculți la birou pentru a-ți spori productivitatea?

Ce muzică să asculți la birou pentru a-ți spori productivitatea?

Detalii stire

Categorie
Stiri diverse
Modificat
acum 1 an si 2 luni
Apartine de
DWF
Vizualizari
477

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Atunci când vrei să îți începi ziua cât mai productiv, te asiguri că ai mereu o cafea pe birou. Însă, pe parcursul zilei, când se adună și mai multe taskuri, iar atmosfera devine mai stresantă, îți poate fi destul de greu să te concentrezi. În astfel de momente ai nevoie de muzică. Studiile au dovedit că muzica te ajută să devii mult mai productiv și să te concentrezi mai bine la birou. Așa că, dacă vrei să fii mai eficient la birou, iată ce fel de muzică poți asculta!

Muzica antrenantă

Studiile au dovedit că muzica antrenantă îți stimulează creativitatea, dar, în același timp, îți crește și încrederea în tine. Specialiștii recomandă să ascultăm acest gen de muzică, înainte unor ședințe importante, sau înainte de o prezentare, pentru a deveni mult mai motivați și încrezători. De asemenea, un grup de cercetători de la Northwestern’s Kellogg School of Management a demonstrat că piesa „We Will Rock You”, a formației Queen, a fost cea mai votată din această categorie.

Muzica ambientală


Dacă vrei să te concentrezi mai ușor și să lucrezi într-un ritm constant și relaxant, îți recomandăm să asculți la birou muzică ambientală. Acest gen te va ajuta să îți relaxezi mintea și să faci mai ușor anumite activități care au un grad ridicat de repetitivitate.

Muzica clasică

Cercetătorii au descoperit că muzica clasică îi poate ajuta pe oameni să își rezolve sarcinile mult mai eficient. De asemenea, această teorie a fost denumită „efectul Mozart”, datorită faptului că muzica clasică îți îmbunătățește activitatea intelectuală, dar și starea de spirit. Numeroase studii au dovedit că muzica clasică te poate ajuta să te relaxezi, deoarece compozițiile clasice îți încetinesc bătăile inimii și micșorează presiunea arterială. Așa că, dacă ai un job stresant, încearcă să asculți câteva opere semnate de Beethoven sau Chopin. Faptul că operele clasice nu au versuri este un factor important, deoarece cântecele cu versuri îți distrag atenția atunci când vrei să te concentrezi asupra unei alte activități. Iar dacă nu știi ce să alegi, îți recomandăm să asculți un playlist cu operele cu Bach, „Cele patru anotimpuri” ale lui Vivaldi sau compozițiile pentru pian ale lui Mozart.

Sunetele naturii

Sunetele naturii, cum ar fi valurile sau picăturile de ploaie, te pot ajuta să te concentrezi mult mai ușor asupra sarcinilor pe care le ai de îndeplinit. În general, sunetele liniștitoare din natură, cum ar fi ploaia sau apa curgătoare a cascadelor, te pot ajuta să fii mult mai eficient, însă, sunetele păsărilor sau ale altor animale îți pot distrage ușor atenția.

Cercetătorii de la Rensselaer Polytechnic Institute au dovedit că sunetele din natură îți îmbunătățesc și starea de spirit. Un studiu efectuat de acest institut a demonstrat că angajații unei companii au devenit mult mai productivi și au avut o stare de spirit mult mai bună, după ce au ascultat sunete din natură, în timpul orelor de lucru. Poți încerca și tu să asculți la birou sunetul valurilor, sunete de furtună și ploaie, sau sunetul unei cascade. Toate aceste sunete te vor relaxa cu siguranță și îți vor oferi o stare mai bună.

Muzică de film

Coloana sonoră a unui film te poate face să te simți mult mai inspirat, chiar dacă nu ai nevoie de prea multă creativitate, în cazul anumitor sarcini de la birou. Totuși, atunci când asculți soundtrackul unui film celebru, ai impresia că faci parte din poveste și te concentrezi mult mai mult asupra lucrurilor pe care le ai de rezolvat, fiind astfel mai productiv. Muzica de film te poate face să te simți mai puternic, mai eficient și, în același timp, îți îmbunătățește starea de spirit. Așa că, dacă te simți obosit sau ai nevoie de inspirație, ascultă coloana sonoră de la „Gladiatorul”, sau soundtrackul filmului „Amelie”.

Muzica pop

Studiile au demonstrat că muzica pop sporește ritmul activităților care presupun introducerea de date – adică o muncă repetitivă, care necesită concentrare, dar și un timp limitat de lucru. Cei de la Mindlab au dovedit, în urma unui studiu, că persoanele expuse la muzică pop au îndeplinit sarcinile pe care le aveau de făcut cu 58% mai repede decât cei care nu au ascultat acest gen muzical. În plus, muzica pop îți sporește atenția la detalii și te ajută să eviți erorile. Așa că dacă vrei să îți îmbunătățești ritmul de lucru, îți recomandăm să îi adaugi în playlist-ul tău pe Justin Timberlake, Bruno Mars, Britney Spears și Ariana Grande.

Așadar, toate aceste genuri muzicale te pot ajuta să fii mult mai productiv la locul de muncă, și să te concentrezi mai bine asupra anumitor sarcini. Dacă lucrezi într-un birou aglomerat, folosește o pereche de căști, iar, dacă ai propriul birou, poți cumpăra boxe portabile ieftine de la Carrefour, pe care le poți lua oriunde cu tine.

Sursa foto: unsplash.com/photos/QckxruozjRg

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro