1. Jucăriile interactive
Abilitatea de a fi creativ poate fi exersată de la orice vârstă, dar cu cât începi să o cultivi mai devreme la copilul tău, acesta va găsi mult mai ușor modalități de a se exprima și de a pune în practică concepte noi și originale. Copiii pot deveni mai sociabili cu ajutorul jucăriilor interactive, care îi stimulează să descopere forme, culori și sunete noi. În plus, ei pot să răspundă diverselor comenzi vocale sau semnale luminoase pe care aceste jucării le emit. De exemplu, o jucărie muzicală sub formă de animăluț drăgălaș, cu taste sau mărgeluțe colorate, este potrivită chiar și pentru bebelușii de câteva luni, care vor fi încântați de luminile aprinse, dar și de melodiile pe care ei înșiși le pot compune!
2. Scrierea creativă
Pentru copiii ce au trecut deja pragul școlii, scrierea creativă promite să le dezvăluie lumi noi, pline de imaginație, în care ei își pot exprima nestingheriți creativitatea. Poți achiziționa articole școlare potrivite, între care agende colorate, sau pixuri și stilouri în culori vesele, astfel încât să-i oferi copilului tău sprijin în a-și pune pe hârtie, în scris, cele mai interesante și mai creative povestioare și întâmplări pe care le poate concepe, sau pe care le-a trăit deja!
3. Jocurile de construcție
Jocurile de construcții, care conțin piese ce pot fi asamblate și combinate în cele mai diverse moduri reprezintă și ele modalități foarte la îndemână pentru copiii de orice vârstă de a-și pune în practică ideile creative. Fie că este vorba de piese de tip Lego sau cuburi simple și colorate din lemn, micuții vor fi încântați să petreacă timp în compania acestor obiecte, chiar și singuri, deoarece sunt moduri concrete prin care ei văd concret rezultatele eforturilor lor.
4. Desenul și pictura
Desenul și pictura stimulează nu doar dezvoltarea creativității și imaginației, ci și a inteligenței emoționale a celor mici. Acestea se numără printre activitățile cu impact major în formarea abilităților de tip creativ, exprimarea a ceea ce simt prin intermediul imaginilor fiind cât se poate de naturală și la îndemână pentru copii. Din acest motiv, încurajarea unor astfel de acțiuni este benefică și recomandată la orice vârstă.
5. Jucăriile kinetice
Jocurile de modelaj se numără și ele printre activitățile de hobby și creație potrivite la orice vârstă, dar în mod special la vârste mici. Nisipul kinetic sau plastilina îi ajută pe cei mici nu doar să creeze cele mai interesante forme și figurine, ci contribuie și la dezvoltarea motricității fine a copiilor.
Printre alte avantaje ale jucăriilor de acest fel se numără și faptul că acestea sunt non-toxice, și pot fi transportate oriunde. Cum ar fi ca micuțul tău să-și creeze de exemplu un atelier sau propria bucătărie din plastilină, pe care să le echipeze apoi cu toate ustensilele de care are nevoie și să le aibă cu el oriunde? Pornind de la simple bucăți de plastic sau lut, cei mici pot obține produse directe ale imaginației și creativității lor.
Oferă-i micuțului tău instrumentele de care are nevoie pentru a-și pune în practică ideile cele mai originale și autentice. Astfel, el va avea parte de o mulțime de experiențe interesante, în timp ce-și dezvoltă în mod constructiv abilitățile creative.
Sursa foto: unsplash.com/photos/t4B_JcUofvY

