Bucuresti

Idei pentru amenajarea sălii ideale de grădiniță

Idei pentru amenajarea sălii ideale de grădiniță

Detalii stire

Categorie
Stiri educatie
Modificat
acum 2 luni si 2 saptamani
Apartine de
DWF
Vizualizari
78

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Dacă te-ai gândit să amenajezi sau să renovezi o grădiniță, cu siguranță știi că designul sălilor de clasă este foarte important deoarece are impact semnificativ în procesul de învățare. Practic, stimulează și influențează interesul copiilor de a se dezvolta într-un mediu mai bun. Amenajarea nu înseamnă doar simpla amplasare a mobilierului într-o clasă goală. Ținând cont de factorul de siguranță, trebuie să gândești lucruri cât mai creative astfel încât să sporești capacitatea micuților de a se concentra în timpul orelor.

Iată câteva sfaturi și idei pentru proiectarea cât mai dinamică a unei o clase de grădiniță.

1. Siguranța este prioritară

Siguranța ar trebui să fie primul aspect avut în vedere atunci când gândești designul unei clase de grădiniță.

  • Evită obiecte și colțuri ascuțite deoarece copiii sunt activi și aleargă foarte mult. Este inevitabil să cadă, dar ideal ar fi să nu se lovească. Cei mici sunt extrem de vulnerabili în situații de acest gen;
  • Alege mobilier care nu are elemente din metal, din același motiv. Poți căuta, de exemplu, butoni de mobila pentru copii, în locul celor obișnuiți;
  • Nu lăsa la vedere obiecte periculoase și elemente de design cu piese mici ce s-ar putea desprinde și apoi înghițite de copii.

2. Creează un mediu relaxat, cu cât mai multe elemente din natură
Știai că mediul natural poate regla într-o anumită măsură emoțiile copiilor și poate contribui la dezvoltarea unui caracter mai bun? De aceea, încurajarea copiilor încă din primii ani de viață să exploreze natura este excelentă pentru dezvoltarea sănătății lor mintale.

  • Include în sala de grădiniță decoruri și instalații artizanale care imită forma copacilor și a florilor;
  • Poziționează multe ghivece cu flori viu colorate în diferite zone ale clasei și amenajează un mic atelier de grădinărit;
  • Folosește o lumină albă cât mai apropiată de cea naturală;
  • Montează ferestre largi pentru ca aceștia să păstreze contactul și cu lumea de afară;

3. Evită decorul impersonal și steril din punct de vedere vizual
Un mediu de învățare relaxat înseamnă ca totul să fie cât mai creativ posibil. Copiii sunt extrem de curioși în primii ani de viață și o sală sterilă, cu scaune și mese simple, în rânduri, nu-i va stimula absolut deloc. Gândește-te la o clădire de birouri anostă. Tu ai putea să mergi zilnic la muncă de plăcere într-un astfel de loc?

Ce poți să faci:

  • De exemplu, utilizează placaj la nivelul pereților și decorează-i tematic în fiecare săptămână cu lucrările copiilor, astfel încât să aibă propria lor expoziție;
  • Separă zona de predare de zona de joacă prin mobilier tematic. De exemplu, un colț de citit povești și învățat poezii unde poți amplasa, în loc de scaune, pernuțe de stat pe jos sau beanbags;
  • Improvizează o mică scenă pentru a crea împreună cu micuții activități artistice;
  • Alege culori potrivite care pot crea o atmosferă plină de viață pentru a trezi interesul și a stimula învățarea. De exemplu, culorile dulci, pastelate și tonurile simple dar vibrante ale culorilor solide sunt populare în rândul copiilor;
  • Integrează tehnologia multimedia în clasa de grădiniță într-un mod prietenos. Cu ajutorul unui proiector și a unui sistem de boxe poți integra organic toate informațiile prin intermediul imaginilor și videoclipurilor astfel încât să fie pe înțelesul lor.

Așadar, în amenajare unei săli de grădiniță este important să iei în calcul două mari aspecte: siguranța copiilor și sentimentele acestora. Chiar dacă este o instituție educativă, nu trebuie să fie una formală și non personală. Copiii învață doar când sunt stimulați din punct de vedere creativ.

Sursă foto: freepik.com