Bucuresti

Anunt Diamant Bucuresteni.ro - publicitate online

Site-ul bucuresteni.ro este un site care doreste sa promoveze evenimentele din Bucuresti si nu numai, sa puna la dispozitia utilizatorului cea mai performanta harta electronica a Bucuresti-ului, si in acelasi timp sa ofere posibilitatea firmel...
https://www.bucuresteni.ro/site/publicitate/

Îndulcitori naturali pe care îi poți folosi la prepararea deserturilor

Îndulcitori naturali pe care îi poți folosi la prepararea deserturilor

Detalii articol

Categorie
Articole mancare si bautura
Modificat
acum 1 an si 3 luni
Apartine de
DWF
Vizualizari
561

Voteaza & Distribuie

Prezentare articol

Cunoaștem prea bine gustul delicios al deserturilor care de multe ori ne ispitesc din vitrinele cofetăriilor sau ale patiseriilor. Consumul acestora, însă, duce la creșteri semnificative ale cantităților de zahăr în sânge, ceea ce afectează în mod direct sănătatea. De pildă, asociate consumului excesiv de zahăr și sedentarismului, boli precum diabetul, bolile cardiovasculare sau obezitatea reprezintă cele mai importante probleme de sănătate ale omului modern.

Este important, așadar, să găsești soluții naturale pentru prepararea deserturilor preferate. Este posibil să te bucuri de gust într-o variantă mai sănătoasă, fără zahăr, dar cu îndulcitori naturali. Găsești mai jos câteva idei care te vor ajuta.

Siropul de arțar

O adevărată minune a naturii, siropul de arțar conține minerale – calciu, magneziu, fosfor, potasiu, fier – și vitamine – B2, B5, niacină, acid folic – esențiale pentru susținerea sistemului imunitar, a organelor sexuale și a aparatului cardiovascular. De remarcat este și indicele glicemic scăzut (54) și conținutul în proporții egale de glucoză și fructoză. Pentru rețete, înlocuiește fiecare linguriță de zahăr cu ¾ sirop de arțar și ia în considerare faptul că amestecul va fi mai moale, deci ar trebui să reduci semnificativ cantitatea de lichide utilizate. În plus, siropul de arțar accentuează tendința de coacere a compoziției, deci poți scădea temperatura de coacere cu minim 25 gr. C.

Mierea de albine

Produs bogat în antioxidanți, mierea pură este un compus extraordinar, care conține aproximativ 69% glucoză și fructoză, fiecare linguriță având aproximativ 64 de calorii. Mierea naturală este bogată în calciu, fier și vitamina C, având proprietăți antibacteriene, antimicrobiene și antifungice. În prepararea deserturilor, mierea se comportă la fel ca siropul de arțar, fiind puțin mai dulce decât acesta.

Stevia

Îndulcitorii pe bază de stevia sunt de peste 200 de ori mai dulci decât zahărul, având indice glicemic 0 și aproximativ 1 calorie pentru fiecare linguriță. Vorbim deci de un excelent înlocuitor al zahărului pentru diabetici, având și un bogat conținut de vitamine și minerale. În plus, stevia contribuie la scăderea nivelului de glucoză în sânge, reduce tensiunea arterială, are o influență benefică în tratarea problemelor gastrointestinale și a arsurilor stomacale. Dacă o folosești la prepararea deserturilor, trebuie să reduci temperatura de coacere cu 25%, să crești concentrația de praf de copt – pentru că stevia nu ajută la textură sau la coacere – și să adaugi un piure de fructe pentru ca desertul să fie mai moale.

Siropul de agave

Acest produs conține mai multe calorii decât zahărul alb rafinat, având aproximativ 80% fructoză și 20% glucoză. Pentru că este atât de dulce, cantitatea necesară îndulcirii deserturilor este foarte mică – aproximativ 1/3 din necesarul de zahăr. Dată fiind forma lichidă în care se găsește, nu mai este necesară adăugarea de alte siropuri pentru obținerea unei texturi moi.

Monk fruit

Dulceața acestui îndulcitor – de aproximativ 200 de ori mai dulce decât zahărul – vine din antioxidanții numiți mogroside pe care îi conține, care au puternice proprietăți anticancerigene. Ca și stevia, monk fruit are 0 calorii, putând fi un excelent înlocuitor al zahărului din limonade. Este încă unul dintre prietenii bolnavilor de diabet. Este important să reții faptul că zahărul este un produs rafinat, care nu conține nutrienți, dar bogat în fructoză ce poate suprasolicita ficatul și provoca afecțiuni hepatice non-alcoolice – ficat gras.

De asemenea, zahărul poate cauza grave disfuncții metabolice, precum rezistența la insulină, care este primul pas spre diabet. Același zahăr poate provoca anumite tipuri de cancer și creează dependență din cauza eliberării masive de dopamină în creier.

Aceste realități reprezintă motive serioase de a renunța la acest adjuvant periculos pentru sănătate și de a încerca produse alternative, mai hrănitoare și chiar mai gustoase.

Sursa foto: unsplash.com/photos/DtkgizwwbHQ

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro