București
Bucuresteni.ro

Top 6 diferențe între Zona de Sud și Zona de Nord a capitalei

Detalii stire

CategorieStiri diverse
Social
Aparține deAdserving iAgency.ro
Adăugat04.11.2024
Modificat04.11.2024
Vizualizări6133

Votează & Distribuie

Top 6 diferențe între Zona de Sud și Zona de Nord a capitalei

Prezentare stire

Dorești să te alaturi unui trend la moda de câțiva ani - investiția în imobiliare? Sau, pur și simplu, nevoia te împinge să cumperi un imobil în metropola București-Ilfov (zona de unde "răsare soarele")?

Știi faptul că "locația" este esențială, dar alegerea acesteia îți crează mari dificultăți. Este inevitabil, nu te panica!, nu ești singurul. Aceasta este postura în care se află, permanent, cei aflați în căutarea "imobilului perfect".

Setarea obiectivelor și calitățile acestui presupus "imobil perfect" dau bătăi de cap inclusiv celor care au câteva mutari la activ, nu doar familiilor aflate la început de drum. Cei mai "împovărați" de această misiune sunt tocmai cei care au deținut sau dețin și alte proprietăți. Aceștia devin cu atât mai selectivi, experiențele din trecut punandu-și pregnant amprenta pe deciziile viitoare. Iar zvonistica și bursa de la colț de stradă pun sare și piper.

Zona de Nord a fost regina primelor 2 decenii post-decembriste. Apoi, încet-încet, a apărut o nouă sintagmă: Zona de Sud. Din ce în ce mai folosită în piață de profil, această arie este compusă în principal din Sectorul 4 și Orașul Popești Leordeni, oraș ce mărginește și se întrepătrunde din ce în ce mai mult cu renumitul cartier Berceni din sudul Capitalei.

Această nouă entitate, (care a devenit și un important pol economic!), Zona de Sud, este considerată în topul opțiunilor celor ce doresc să achiziționeze o locuință (cu precădere tineri), dar și a investitorilor. Și asta pentru că respectă mai multe criterii de care, din ce în ce mai mulți, află și țin cont. Și pe care le compară, evident, cu ce se întâmplă la celalalt "pol".

Pentru cei care nu le cunosc, dar mai ales pentru cei care nu s-au gândit până acum să locuiască sau să investească în imobiliare în Popești Leordeni sau în sudul Bucureștiului în Sectorul 4, iată doar câteva argumente pentru care Zona de Sud merita toată atenția.

1. Prețurile de achiziție a unui imobil


Zona de Sud este extrem de ofertantă în ceea ce privește diversitatea tipurilor de imobile. De la garsoniere din toate gamele, trecând prin apartamente cu 2, 3 și 4 camere, până la diverse tipuri de case și vile, înșiruite, duplex sau single, de la apartamente cu 5 camere până la penthouse-uri impresionante cu terase generoase. Această paletă inepuizabilă de oferte vine la pachet cu un alt mare avantaj (dacă stăm să comparam cu alte zone): prețul de achiziție!

Indiferent că sunt dispuse în imobile construite între anii '60-'70 în zone deja consacrate, precum Alexandru Obregia, Brâncoveanu sau Giurgiului, în cele edificate după cutremurul din 1977 în zonele Apărătorii Patriei, Olteniței, Șura Mare, sau în apartamente și vile noi în Popești-Leordeni sau Cartierul Nou Metalurgiei, (construite începând cu anul 2010), au în comun aceeași caracteristica: accesibilitatea. Iar acest fapt se poate verifica printr-o simplă căutare pe portalurile imobiliare de profil.

Costurile de achiziție pentru toate aceste tipuri de imobile sunt mult mai mici decât în Zona de Nord. Raportul de preț variază frecvent între 1/3 și 1/5. Un prim aspect care trebuie să dea de gândit.

2. Locație, locație, locație

Cartierul Berceni este recunoscut că fiind cel mai ușor de accesat din centrul Capitalei. Multă vreme a stat în umbra altor cartiere bucureștene, fiind blamat, (pe nedrept!), deși oferea avantaje net superioare. În al doilea rand, Orașul Popești-Leordeni s-a dezvoltat din necesitate, probabil ca o prelungire firească a sectorului 4, oferind aceeași accesibilitate către centrul Capitalei prin magistralele sale de metrou. Zona de Nord a creat și creează în continuare dificultăți din acest punct de vedere. Ca orice "pom lăudat", (sau Mecca!), în care s-au înghesuit prea multe interese. Astfel, Zona de Sud a început să contrabalanseze centrul de greutate al metropolei bucureștene care a stat atâta vreme înclinat spre Zona de Nord.

3. Conexiunile cu centrul Capitalei

Putem spune, fără a greși, că Sudul a revoluționat cu adevărat transportul în comun. Pe lângă magistrala M2, acesta detine și o vastă rețea STB care crează legături optime cu toate zonele din metropola București-Ilfov. Pe teritoriul Sectorului 4 sunt nu mai puțin de 10 (zece!) stații de metrou, dintre care 9 se află pe magistrala M2 - Tudor Arghezi, Berceni, Dimitrie Leonida, Apărătorii Patriei, Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluției, Tineretului, Piața Unirii și 1 stație de metrou pe magistrala M1 - Timpuri Noi.

Mai mult, Zona de Sud se află la confluența dintre cele mai importante autostrăzi ale României, A1, (care face legătura dintre capitală și vestul țării), și A2, (care leagă București de Constanța și Marea Neagră). Această legătură este și mai accentuată de nou creata autostradă A0. Vechea Centură a Capitalei trece prin mijlocul orașului Popești-Leordeni și crează noi legături și oportunități.

Pe raza sectorului 4 se realizează și legătura pe axa vest-est prin linia de semicentura creată de străzile Luică - Turnu Măgurele - Iriceanu Ion - Vitan Bârzești, cu un flux vizibil îmbunătățit de noile realizări arhitecturale - Pasajul Europa Unită (din zona Metalurgiei) și Pasajul Apărătorii Patriei (în curs de edificare peste Șoseaua Berceni). Urmează Pasajul Olteniței - Vitan Bârzești ce va completa această semicentura. Zona de Nord nu se poate lauda cu astfel de performante, aici mașinile personale fiind mai multe decât necesare.

4. Contextul zonal

Orice imobil are nevoie de un context, acela al facilităților aflate la îndemăna. Un "imobil perfect" are nevoie, în primul rand, de o locație bună, apoi de un preț de achiziție decent. Dar acestea două nu sunt suficiente... Și aici punem în discuție întreaga infrastructura din idealul oraș ce îndeplinește regula "celor 15 minute": unități de învățământ, (creșe, grădinițe, școli, licee sau instituții de învățământ superior), mijloace de transport în comun, spitale, rețea de piețe agroalimentare, magazine, mall-uri, supermarket-uri, parcuri, locuri de joacă și zone de recreere.
Oamenii ar trebui sprijiniți să ajungă cât mai rapid la școală, la magazin, la piață, la medic ori la locul de muncă. Ori, se pare că Zona de Sud corespunde din toate punctele de vedere și domină Zona de Nord la toate aceste capitole! Rețeaua de învățământ de orice nivel este împrăștiată judicios pe tot teritoriul și corespunde cerințelor actuale, deși se lucrează intens la creșterea numărului și calității unităților. Unități spitalicești precum Bagdasar Arseni, Spitalul Clinic de urgentă pentru copii Budimex, Sfântul Ioan, Institutul Marius Nasta, Alexandru Obregia deservesc nu doar Bucurestiul, ci primesc pacienți din toată tara.

La capitolul piețe agroalimentare, sectorul 4 beneficiază de o infrastructură demnă de invidiat: Piața Sudului, Piața Berceni, Piața Străduinței, Piața Norilor, Piața Progresul, Piața Apărătorii Patriei sunt doar câteva dintre ele, dispuse strategic pe întreg teritoriul. Situația stă similar la capitolul mall-uri și supermarketuri, prin Mall Sun Plaza și Grand Arena, dar și prin vasta rețea constituită de Carrefour, Selgros, Lidl, Hornbach, Jumbo, Metro. La capitolul parcuri, locuri de joacă, zone înverzite, sectorul 4 domină autoritar capitala. Aici ies în evidenta Parcul Tineretului, Orășelul Copiilor, Delta Văcărești, Parcul Carol și recent creatul parc Tudor Arghezi, dar și multitudinea de zone de recreere create în interiorul principalelor artere.

Nici la acest capitol nu avem o Zona de Nord care să se poată lauda. Regula "celor 15 minute" este doar o himeră, iar mersul pe jos este posibil doar în interes recreativ, nu lucrativ.

5. Viziunea autorităților locale

În contextul ritmului extrem de alert de evoluție, pe toate palierele, Zona de Sud (cu precădere Sectorul 4!) ține pasul și chiar...dictează tonul! Aici se află cea mai digitalizată administrație locală din Romania, cele mai eficiente unități de învățământ, (a se vedea ultimele rezulate oficiale!), cea mai mare creștere demografică, (vezi rezultatetele ultimului recensământ și poziția orașului Popești-Leordeni), și multe alte performanțe notabile. Acesta este rezultatul faptului că aici, de o bună perioadă de timp, se concep proiecte, se pune piatră peste piatră, se pun în operă planuri de dezvoltare durabilă.

6. Potențialul de dezvoltare


Pasajul Europa Unită, Pasajul Apărătorii Patriei, Clinica de stomatolgie, prelungirea magistralei M2 (stația Metrou Tudor Arghezi) și proiect pentru extindere până în comuna Berceni, proiect magistrala M4 (Gara de Nord - Gara Progresu), reiterare proiect aeroport în zona de sud, reluare lucrări Canalul Dunăre-București, amfiteatru pentru studenții la medicină, reabilitări blocuri de locuințe, amenajări parcări de reședință, parcări de tip park&ride, modernizări creșe/ grădinițe, extindere unități școlare, stație nouă ISU, Patinoarul Berceni Arena, amenajări urbane fără precedent, zeci și sute de zone de relaxare și spații verzi amenajate, precum și multe altele. În Zona de Nord proiectele sunt prea puține, nesustinute de autoritățile locale și cu un ritm de dezvoltare labil.