Datorită succesului avut în rândul a peste 1300 de femei antreprenor din România, Conferinţa “Ele au reuşit” va trece graniţele ţării, pentru a promova antreprenoriatul feminin românesc şi în Capitala Portugaliei. Evenimentul internaţional este organizat de ELITE Business Women, în parteneriat Ambasada României la Lisabona şi Institutul Cultural Român din Lisabona şi va avea loc în data de 28 septembrie 2016, începând cu ora 18.00.
Mulți dintre cei care detin website-uri se intreaba daca Google Romania este mult diferit de Google USA, spre exemplu. Conform unui numar destul de mare de stiri, update-urile din America apar ceva mai tarziu la noi, asadar, niste servicii SEO in Romania trebuie sa fie percepute diferit de cele de afara.
În 2016, un sediu pentru o firmă se poate închiria cu un buget lunar cuprins între 7 euro/mp și 18,5 euro/mp, cele mai ieftine fiind birourile din zonele semicentrale și de periferie din Sudul, Estul și Nordul Capitalei, potrivit unei analize realizate de compania ESOP Consulting, specializată pe închirierea de spații de birouri.
Chiar dacă nivelul economic în anul 2016 este unul superior faţă de anii trecuţi, mediul de afaceri românesc întâmpină o problemă mai serioasă decât lipsa clienţilor, lipsa banilor sau chiar decât chiar însuşi falimentul.
Orice tânăr antreprenor care dorește să aibă în jurul lui o echipă de oameni eficienți, dar și loiali, trebuie să cunoască faptul că beneficiile pe care le oferă angajaților pot fi mai importante decât salariul în sine. Glassdor, cea mai mare platformă de recrutare a angajatilor, a descoperit că 4 din 5 angajați preferă un pachet de beneficii în locul unei măriri de salariu.
Deloitte România a organizat, cu sprijinul BusinessMark Event Management, evenimentul Impactul Noului Cod Vamal asupra Portului Constanţa, pe data de 29 iulie în Constanța.
În contextul în care piaţa publicităţii online a cunoscut o adevărată explozie în ultimii ani, marii “jucători” mondiali, Google şi Facebook organizează cursuri şi seminarii online gratuite, care vor acredita la nivel internaţional milioane de specialişti în marketingul online.
BusinessMark a organizat evenimentul SHIFT.CHANGE MANAGEMENTCONFERENCE, care a avut loc pe 7 iunie 2016, laCrowne Plaza Hotel. In cadrul evenimentuluimanagerii au putut identifica elementele esentiale pe care trebuie sa le alinieze la strategia de business, astfel incat schimbarea sa se resimta in mod benefic in sistem.
Daca nu stii ce inseamna SEO si cum iti poate ajuta afacerea, sansele de a avea succes in mediul online iti scad dramatic. Am invatat asta din proprie experienta, din fericire una mai mult decat placuta, pentru ca am avut norocul de a incepe o colaborare cu autorii cartii "Domina topul motoarelor de cautare".
Intrată în vigoare la data de 13 mai, legea dării în plată și-a făcut simțite efectele asupra prețurilor luna trecută. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare pe plan național (noi și vechi) a scăzut cu 1,4% în mai, până la 1.002 euro pe metru pătrat util – față de 1.016 euro pe metru pătrat la finele lui aprilie.
Una din cinci companii cu peste 500 de angajaţi a investit, în anul 2015, peste 100.000 de Euro în dezvoltarea personală şi profesională a salariaţilor. Persoanele care lucrează în bănci fac cele mai multe ore de training, iar companiile farmaceutice investesc cei mai mulţi bani în oamenii lor, mai exact 1.093 de Euro per angajat, se arată într-un studiu realizat de Centrul Fericirii din Bucureşti.
Economia României conduce în ritmul creșterii economice al țărilor din Uniunea Europeană, dar riscuri majore sunt transferate în anul 2017: relaxarea fiscală are efecte pozitive, dar există riscul ca avantajele să fie exportate, iar vulnerabilitățile concretizate.
In mai putin de o luna industria metalului se reuneste pentru cel mai complet si complex eveniment al primaverii METAL SHOW. O adevarata Arena Tehnologica in care vor putea fi urmarite pe parcursul a patru zile de targ cele mai noi si mai performante masini si echipamente, inovatii, demonstratii si aplicatii Live.
BusinessMark a organizat cea de-a cincea ediție a Tax & Finance Forum, eveniment care a avut loc pe 12 și 13 mai 2016, la București, Hotel Radisson Blu.
Asociaţia “Europa Digitală” şi Blugento lansează, în România, programul “Economia Socială on-line”, dedicat ONG-urilor şi Intreprinderilor sociale, prin care se doreşte găsirea unor soluţii noi, inovatoare pentru unele probleme sociale, economice sau de mediu ale comunităţilor ...
Până ca legea să fie aprobată, discuțiile și temerile legate de darea în plată au avut un efect de stimulare a cererii de locuințe – și, implicit, a tendinței de creștere a prețurilor, arată Indicele Imobiliare.ro.
Deloitte şi BusinessMark Event Managementau organizat pe 26 aprilie 2016, la Hotel Intercontinental Bucureşti, seminarul cu tema“Normele Noului Cod Vamal, explicate. În practică”. Echipa de consultanta vamala a Deloitte Tax a discutat impreuna cu 50 de participanti din partea agentilor economici continutul celor 25 de acte normative ce vor reglementa la nivel national activitatea vamala dupa 1 mai 2016
Pentru o afacere mica, Google AdWords poate sa fie o metoda de success pentru a atrage trafic, a promova produse si in cele din urma a creste vanzarile. Daca vrei sa aflii mai multe despre cum functioneaza publicitatea pe Google si care sunt costurile, nu ezita sa contactezi unul dintre specialistii Semsphere.ro.
BusinessMark a organizat cea de a II-a ediție a conferinței “Fondurile europene și Ajutoarelede Stat 2014-2020”, eveniment care a avut loc astăzi, 15 aprilie 2016 la Hotel RadissonBlu din București.